Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Acuzaţi că au furat şine de cale ferată


   Emil Linguraru și Ion Codreanu, ambii din Mărășești, s-au ales cu dosar penal și sunt judecați la Panciu pentru furt calificat. În octombrie 2012, aceștia au fost surprinși de jandarmi în timp ce încărcau, într-o căruță, mai multe cupoane metalice de șină de vagonet, aflate în interiorul fostei fabrici „Chimica”.
   Audiat ca martor, proprietarul atelajului a susținut în fața instanței că nu a știut că întreaga încărcătură din fier provine din furt și că el doar a fost solicitat să o transporte. „Mă aflam în Gară când au venit și m-au rugat să vin pentru a-i ajuta să transporte niște fier vechi la Remat. Deși i-am întrebat pe amândoi de unde provine acea cantitate, au refuzat să-mi zică.  În timp ce încărcau căruța, la fața locului au venit doi jandarmi care au mers împreună cu noi la Remat, unde s-a cântărit materialul feros. Acesta a rămas acolo, iar celor doi nu li s-a dat nicio sumă de bani”, a povestit căruțașul.
   Potrivit procurorilor, prejudiciul a fost recupe-rat în totalitate. Pe numele celor doi bărbați a fost emis un mandat de aducere la instanță în vederea audierii, întrucât nu s-au prezentat la primul termen de judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?