Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Vrei serviciu? Caută pe portalul Serviciului Electronic de Medierea Muncii


   Vrâncenii care doresc să-și mărească șansele de a-și găsi un loc de muncă se pot înscrie pe portalul Serviciului Electronic de Medierea Muncii (SEMM) (http://www.semm.ro), lansat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). La ora actuală, pe respectivul portal figurează 1621 angajatori cu oferte de muncă depuse, 8060 locuri de muncă oferite și 753.578 CV-uri active.
   Potrivit informațiilor postate pe site-ul ANOFM, pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, portalul SEMM oferă următoarele faci-lități: dacă persoana este deja înregistrată în evidențele ANOFM, are un cont deja creat în cadrul portalului, activarea acestuia se poate face online (dacă există un e-mail setat în baza lor de date) sau la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă; dacă persoana nu este înregistrată în evidențele ANOFM, se poate înregistra folosind formularul de înregistrare al portalului.
   Prin înscrierea pe acest portal, persoanele interesate în găsirea unui loc de muncă pot căuta ofertele, după anumite criterii și își pot publica CV-urile și scrisorile de intenție. Totodată, utilizatorii înscriși își pot modifica datele de contact personale, o altă facilitate constând în afișarea listei de candidaturi (CV-uri) pentru un utilizator- persoană în căutarea unui loc de muncă autentificat.
   Portalul SEMM oferă o serie de facilități și angajatorilor. Astfel, ei pot căuta în baza de date persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și pot vizualiza detalii despre acestea. „Dacă angajatorul a depus anterior o ofertă de locuri de muncă vacante la structurile teritoriale ale ANOFM, contul lui în cadrul portalului a fost deja creat, iar activarea se poate face online sau la AJOFM. Dacă angajatorul nu a mai depus până acum o ofertă de locuri de muncă vacante trebuie să depună o ofertă la AJOFM, pentru a i se genera automat cont de acces”, se precizează în comunicatul ANOFM. Totodată, utilizatorii angajatori autentificați beneficiază și de afișarea listei de oferte de locuri de muncă.
   De precizat este faptul că locurile de muncă disponibile în acest portal se regăsesc în oferta de locuri de muncă a portalului Eures Europa.

Cum să-ți faci cont de utilizator în portalul SEMM

   Există trei posibilități pentru a dobândi un cont de utilizator în portalul SEMM. Astfel, în situația în care nu ați fost înregistrat ca persoană în căutarea unui loc de muncă la AJOFM, puteți să vă creați contul singur, urmând pașii indicați pe  http://www.semm.ro. „Dacă sunteți înregistrat ca persoană în căutarea unui loc de muncă la o unitate teritorială a ANOFM, dar nu ați declarat contul de email, trebuie să vă prezentați la unitatea teritorială unde ați depus dosarul și să vă actua-lizați contul de email. Dacă sunteți înregistrat ca persoană în căutarea unui loc de muncă la o unitate terito-rială a ANOFM și ați declarat contul de email, contul dumneavoastră se poate activa online prin acționarea link-ului «Ați uitat parola»”, se detaliază în comunicatul postat pe site-ul ANOFM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?