Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Vrancea are cele mai multe asociaţii de protecţie a consumatorilor


   Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) au împărțit ieri pliante și au oferit informații consumatorilor în trei supermarketuri din județ, cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor. Tot ieri, la cinci licee din județ s-au făcut lecții deschise la care au participat comisari ai CJPC și profesori care le-au explicat acestora despre drepturile consumatorilor. La Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu s-a desfășurat concursul național pe teme de protecția consumatorilor „Alege! Este Dreptul Tău”, ediția a XI-a, organizat de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Tema concursului a fost „Informarea completă, corectă și precisă – un drept și o necesitate pentru consumator”.  „Astăzi (ieri – n.r.) comisarii de protecție a consumatorilor au avut ocazia să îi învețe pe tinerii consumatori care sunt drepturile lor în calitate de consumatori, astfel încât să știe să aleagă dintre produsele și serviciile de pe piață pe cele care corespund cel mai bine intereselor lor, să nu le fie jenă sau teamă să sesizeze abuzurile operatorilor economici, atunci când au cunoștință despre ele, să știe să ceară produse și servicii de calitate și informații despre acestea, înainte de a le cumpăra”, a precizat Dumitru Dilă, comisar șef adjunct al CJPC. 
   Anul acesta, Ziua Mondială a drepturilor Consumatorilor se desfășoară sub sloganul „Acum! Justiție pentru Consumatori” și reamintește faptul că există câteva drepturi de bază ale consumatorilor  cum ar fi dreptul la protecția vieții, sănătății, securității, dreptul la protecția intereselor economice, dreptul la informare. Dreptul la educare, dreptul la acces neîngrădit la piețele de produse și servicii, dreptul la despăgubire și dreptul la reprezentare. În Vrancea, există trei asociații care se ocupă de protejarea acestor drepturi . La întâlnirea de ieri au fost prezenți reprezentanții a două dintre acestea, respectiv Adrian Atarcicov președinte al Asociației consumatorilor vrânceni „Miorița” și Florin Manolescu de la S.O.S Focșani.

Asociațiile pot reprezenta în instanță consumatorii nemulțumiți

   Până acum, demersurile făcute de către aceste asociații s-au limitat la intervenții în cadrul dezbaterilor publice asupra proiectelor legislative, dar „de care s-a ținut cont mai mult sau mai puțin”, după cum spune Florin Manolescu de la Asociația S.O.S. Focșani. În ceea ce privește reprezentarea în instanță, acesta dorește ajutorul juristului de la CJPC. Asociațiile pot intenta acțiune în instanță. „Nu înseamnă că justiția poate rezolva orice problemă, justiția trebuie să fie ultima cale spre rezolvarea unei probleme.  Asociația noastră a avut o serie de procese care nu s-au soluționat în mod favorabil, de aceea cer sprijinul comisarilor să ne ajute, pentru că știu că aveți în schemă un jurist. Ar trebui ca și litigiile de muncă și litigiile privind protecția consumatorilor să fie scutite de taxa de timbru”, a declarat Florin Manolescu. Asociația pe care o reprezintă a sprijinit 50 de consumatori cu probleme privind agenții economici anul trecut. Aceasta are un site și un cont pe o rețea de socializare prin intermediul cărora oferă consultanță consumatorilor.
   În ceea ce privește Asociația Miorița, aceasta s-a rezumat la a oferi sfaturi elevilor care obișnuiesc să facă cumpărături din mediul on line.

Serviciile oferite de operatorii economici, cel mai des reclamate

   De la începutul anului și până în prezent au fost înregistrate 131 de petiții din partea consumatorilor, dintre care 61 la sută se referă la servicii prestate de operatorii economici, iar 34 la sută se referă la bunuri nealimentare. În aceeași perioadă au fost soluționate 107 petiții, fiind acordate consumatorilor despăgubiri în valoare totală de 125.000 lei. S-au derulat și finalizat peste 300 de acțiuni de control, în peste 90 la sută dintre cazuri constatându-se abateri de la prevederile din domeniul protecției consumatorilor. Pentru aceste abateri s-au aplicat 100 de amenzi contravenționale în valoare totală de 180.000 lei. În afară de petiții, la CJPC Vrancea  s-au desfășurat 7 activități de control tematic impuse de Autoritatea Națională de Protecție a Consumatorilor (ANPC) și 6 activități tematice care au vizat vânzările cu preț redus, servicii prestate de casele de schimb valutar, comercializarea produselor cosmetice, încadrarea în cantitatea netă declarată, produse second-hand, articole de mobilier comercializate în târguri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?