Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

De ce laser în parodontologie?


   În ediția de astăzi a rubricii „Monitorul sănătății tale”, medicul stomatolog Luminița Nedelcu arată care sunt avantajele utilizării laserului în parodontologie.
   Având în vedere că boala periodontală este cauzată de infecția bacteriană, tratamentul nechirurgical s-a axat în ultimul timp pe formule bactericide. Scopul? Eliminarea coloniilor bacteriene de la nivelul periodontiului. Chiuretajul cu laser este util în reducerea coloniilor bacteriene de la nivel periodontal și asigurarea unei hemostaze mult mai bune decât în tratamentele clasice chirurgicale, fiind mult mai puțin invaziv decât acestea.
   Laserul va îndepărta bacteriile de la nivelul țesutului moale, dar și exotoxinele acestora care sunt răspunzătoare de distrucția periodontului. Scopul terapiei laser asistate la nivel parodontal este de dezinfecție și decontaminare a țesuturilor. Laserele sunt instrumente sigure și eficiente în cadrul terapiei adjuncte, nechirurgicale a pungilor parodontale participând la tratarea fără durere și fără anestezia de care majoritatea pacienților sunt speriați. O colaborare foarte bună a medicului cu pacientul, lipsa stresului sunt cele care favorizează un tratament reușit.

Răspunsul la întrebarea de săptămâna trecută

   Un cititor, Viorel L., vrea să afle de la medicul stomatolog Luminița Nedelcu care sunt riscurile la care    s-ar expune dacă ar avea nevoie de o extracție dentară sau de o proteză, în condițiile în care suferă de diabet. „În urmă cu câțiva ani am fost diagnosticat cu diabet. Aș vrea să știu care sunt riscurile la care aș putea fi expus în cazul unei extracții dentare sau în cazul unei proteze. Ce contraindicații, în ceea ce privește tratamentele dentare, există la diabetici?”.

   Medicul stomatolog Luminița Nedelcu răspunde: „Cea mai mare grijă a pacienților cu diabet este să compenseze cât mai mult această boală. Ce înseamnă acest lucru? Să aibă o dietă adecvată, să aibă o viață ordonată cu mese regulate și odihnă, să meargă periodic la control la medicul specialist. Rezultatul: menținerea unei glicemii și a hemoglobinei glicozilate în limite normale. Așa putem face extracție. Riscul de sângerare a unei persoane cu diabet este mai mare, astfel încât stomatologul trebuie să știe de boală pentru a lua măsurile de precauție adecvate. O bună cooperare între medic și pacient, înțelegerea acestor riscuri de ambele părți va duce la o cooperare de succes. În cazul în care se alege recuperarea cu ajutorul unei proteze, dacă aceasta este adaptată bine, astfel încât să nu existe leziuni, pacientul cu diabet o poate purta fără probleme. Există, însă aceeași recomandare ca pentru toți purtătorii de proteze: vizita la stomatolog să fie măcar anuală.
   Să încercăm, dragi pacienți, să prevenim cât de bine putem finalizarea tratamentelor stomatologice prin proteze, devenind cât mai buni prieteni cu stomatologul, prevenind bolile dentare la timp”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?