Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617

Profesorul Ianchievici a dat explicaţii, elevii bătuţi nu sunt de găsit


   Profesorul Mircea Ianchievici a terminat concediul medical, iar ieri s-a prezentat la Åžcoala nr.7, însă au absentat cei doi elevi pe care i-a lovit în urmă cu o lună. La începutul lunii februarie, profesorul a luat bătaie de la fratele elevilor, după ce i-a lovit pe cei doi și i-a fugărit până în curtea unității de învățământ. 
   Profesorul de muzică a mers la școală cu explicații despre incident, el stând de vorbă cu membrii Comisiei de Disciplină din cadrul unității de învățământ, dar nu a fost luată nicio măsură. Mircea Ianchievici a susținut că are nevoie de alte probe, pe care să le atașeze la dosarul său. Viitoarea  ședință pe această temă este programată pentru miercuri. Urmează ca această comisie de cercetare să întocmească un raport, care va fi transmis Consiliului de Administrație al școlii. Cel mai probabil, o decizie finală va fi luată în două săptămâni.
   În ceea ce-i privește pe cei doi elevi agresați de profesor, aceștia nu au mai venit la cursuri de vinerea trecută. Nimeni nu știe unde sunt, iar tutorele lor, adică fratele mai mare, nu răspunde la telefon. „Elevii, de vinerea trecută, nu au mai venit la școală, au o săptămână de când lipsesc. Dirigintele a încercat să ia legătura cu familia, însă nu răspunde nimeni la telefon. De la copii am auzit că ar fi plecat din nou în Franța, dar nu știu. Nu mi-a adus la cunoștință nimeni unde sunt și ce fac. În catalog se trec absențele”, a spus Marin Strapciuc, directorul Åžcolii nr.7 din Focșani.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?