Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Au furat compot, bulion şi delikat din cămările gospodinelor


   Trei minori și un bărbat în toată firea au fost trimiși în judecată de procurori, fiind acuzați că pe parcursul anului 2012 au furat de prin gospodăriile unor vecini cam tot ce le-a ieșit în cale. Cei patru nu au ratat nici borcanele cu murături sau bulion ale gospodinelor. În fața judecătorilor vor ajunge Leon S., de 56 de ani, din Jariștea, Cătălin I., de 15 ani, din Ja-riștea, Florin S., de 15 ani, din Valea Sării, și Ion D., de 16 ani, din Jariștea. Toți au fost cercetați în același dosar.
   Leon S. nu este acuzat numai de furt, el fiind cercetat anterior și pus sub acuzare pentru lovire și amenințare. Potrivit rechizitoriului, în data de 13 august 2012, acesta a lovit o persoană cu un cuțit. Fapta a fost anunțată prin intermediul numărului de urgență 112. Ulterior, pe 29 septembrie, acesta ar fi amenințat cu moartea o persoană.
   În ceea ce îi privește pe minori, toți sunt acuzați de comiterea infracțiunii de furt calificat. În sarcina lui Cătălin s-a reținut și violare de domiciliu, după ce în octombrie 2012, a pătruns fără drept în mai multe rânduri, pe timp de zi sau noapte, prin escaladare și efracție, în mai multe locuințe. Florin este acuzat de violare de domiciliu, furt și tăinuire. În sarcina sa procurorii au pus faptele din perioada 6 martie- 29 noiembrie 2012, când băiatul ar fi acționat singur sau împreună cu Ion D.. Tânărului i s-a reținut și infracțiunea de tăinuire pentru că a vândut un cilindru despre care știa că era furat.
   Ion D. este acuzat că în perioada 27 octombrie -29 noiembrie 2012 a sustras singur sau împreună cu Florin bunuri de prin locuințele vecinilor. Cei doi au fost propuși pentru arestare preventivă, dar instanța de judecată a respins solicitarea procurorilor.
   În actul de sesizare a instanței de judecată sunt trecute și bunurile pe care învinuiții le-au furat, prejudiciul fiind de 5.000 de lei. Este vorba de sticle cu ulei, cartofi, bulion, delikat, orez, nuci, compoturi și produse cosmetice. Unul dintre băieți a sustras și o bormașină, iar un altul 200 de lei, din buzunarul unui cunoscut.
   În fața judecătorilor va ajunge și Steluță Gabriel S., de 24 de ani, din Răstoaca, care a vrut să fure, dar n-a reușit, fiind acuzat de tentativă de furt. Potrivit procurorilor, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 2012, acesta a pătruns în curtea unui magazin, a forțat o ușă laterală, dar nu a apucat să fure nimic pentru că s-a speriat de zgomotul unor lăzi care au căzut. Potrivit anchetatorilor, tânărul mai are o condamnare la 2 ani și patru luni de închisoare cu suspendare pentru furt calificat. În fața anchetatorilor, Steluță a recunoscut că a vrut să fure.
   Ambele dosare vor fi soluționate de magistrații Judecătoriei Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?