Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Condamnat pentru omor, a ameninţat cu moartea un angajat al închisorii


   Cătălin Daniel Mușat, care în urmă cu câțiva ani a fost condamnat pentru crimă, a fost trimis în judecată din nou, fiind acuzat de ultraj. El a amenințat cu moartea și cu acte de violență un funcționar al Penitenciarului Focșani.
   Fapta s-a petrecut la data de 4 iulie 2012. Potrivit anchetatorilor, în ziua respectivă, tânărul de 27 de ani se afla în curtea de plimbare a închisorii, s-a enervat și a început să-l amenințe pe gardian.
Cătălin Daniel Mușat a fost condamnat la 17 ani și șase luni de închisoare după ce a ucis un tânăr, iar pe un altul l-a băgat în spital. Fata pe care inculpatul o plăcea s-a îndrăgostit de un alt băiat, iar Mușat și-a ucis rivalul. Totul s-a petrecut în a doua zi de Crăciun, în 2004, în fața unei discoteci. În urma unor discuții în contradictoriu, Cătălin l-a înjunghiat în piept pe prietenul fetei, iar pe fratele acestuia în picior. Tânărul înjunghiat în piept a decedat. Cătălin a fost judecat și condamnat pentru omor.
   Noul său dosar penal, în care este acuzat de ultraj, va fi soluționat la Judecătoria Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?