Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Pronunţarea în dosarul Plăcintă, amânată pentru 7 martie


   Andrei Plăcintă va afla sentința în dosarul în care este acuzat de tentativă de omor, tâlhărie și ultraj contra bunelor moravuri pe 7 martie. La termenul de săptămâna trecută, de la Curtea de Apel București, dosarul a rămas în pronunțare după ce părțile au trecut la discuții pe fondul cauzei. Potrivit presei centrale, procurorul de ședință a solicitat instanței de judecată o pedeapsă mai aspră, faptele pentru care este judecat Plăcintă fiind foarte grave.
   Avocații inculpatului ar fi încercat să construiască apărarea arătând instanței că Andrei nu ar fi făcut altceva decât să scape de agresiunile care se exercitau asupra lui de celelalte persoane aflate la fața locului. Apărarea a susținut că acestea sunt motivele pentru care lui Plăcintă nu ar trebui să i se aplice o pedeapsă drastică.
   Completul de judecată, învestit cu soluționarea acestei cauze, se va pronunța asupra speței, la data de 7 martie. Dosarul se află în rejudecare la Curtea de Apel București, după ce magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis ca acesta să fie rejudecat. La prima judecată a apelului, Plăcintă a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare cu executare, în timp ce instanța de fond, respectiv Tribunalul București, îl condamnase pe Andrei Plăcintă la trei ani cu suspendare.
   Plăcintă s-a ales cu dosar penal după ce în seara zilei de 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Capitală, pe fondul unor neînțelegeri cu prietena sa, a lovit-o pe aceasta și a deposedat-o de un telefon mobil. În momentul în care în apărarea fetei au intervenit doi bărbați, Andrei Plăcintă, aflat la volanul unui autoturism Renault, s-a urcat de mai multe ori cu mașina pe trotuar, cu intenția vădită de a-i lovi. În aceste condiții, în timp ce încerca să țină cu mâinile de capota mașinii, unul dintre bărbați a căzut în fața autoturismului, iar Andrei Plăcintă, prin manevre succesive în față și în spate a trecut peste el, provocându-i mai multe leziuni traumatice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?