Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Tinerii fermieri pot pierde banii primiţi prin măsura 112


   Tinerii fermieri care nu au îndeplinit condițiile din Contractul de finanțare riscă să returneze fondurile europene acordate prin măsura 112 – „Instalarea Tinerilor Fermieri”. Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) avertizează că a doua tranșă de plată, în cuantum de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare, va fi acordată „după îndeplinirea acțiunilor prevăzute în Planul de afaceri”. „Mai mult, există posibilitatea reală ca beneficiarilor care nu mai îndeplinesc obligațiile asumate prin Contractul de finanțare și criteriile de eligibilitate, să li se solicite returnarea integrală a banilor primiți, la care se adaugă și dobânzile legale aferente”, se arată într-un comunicat al APDRP.
   Potrivit Agenției, tinerii fermieri vor trebui să facă dovada că au absolvit un curs de formare profesională atunci când solicită ultima tranșă de plată. Este vorba despre cursurile prin Măsura 111 – „Formare profesională, informare și difuzare de cunoștințe” în cel puțin unul dintre domeniile: managementul exploatației agricole, contabilitatea fermei, protecția mediului, agricultură ecologică etc.
   O altă condiție prevăzută în Planul de afaceri este ca minim 50% din timpul de lucru să fie în ferma proprie, pentru care a primit fondurile europene. „Pentru Măsura 112 Instalarea tinerilor fermieri, finanțarea nerambursabilă constă în acordărea unei prime de instalare. Sprijinul de instalare este acordat în două tranșe de plată. Prima tranșă este într-un procent de 60% din valoarea sprijinului pentru instalare, iar cea de a doua tranșă reprezintă 40% din totalul sprijinului. Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 12.000 de Euro pentru o exploatație agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE , iar peste această dimensiune, sprijinul pentru instalare poate crește cu 4.000 Euro/1 UDE, dar nu va putea depăși 40.000 de Euro/ exploatație”, se arată în comunicatul APDRP.
   La nivelul județului au fost depuse și contractate 265 de proiecte pentru măsura 112, cu o valoare de 23,6 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?