Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Fiscul verifică primăriile cu datorii


   Inspectorii fiscali vor verifica datoriile restante ale primăriilor către firmele care au furnizat bunuri sau servicii. Dacă vor fi constatate creșteri exagerate ale arieratelor în luna ianuarie vor fi efectuate verificări încrucișate la firmele care ar trebui să primească acești bani. Verificările vor fi efectuate până la sfârșitul lunii februarie de către personalul împuternicit al Direcției Generale a Finanțelor Publice.
   Conform ordinului publicat în Monitorul Oficial, verificările inspectorilor fiscali vor viza evidențierea corectă a arieratelor, plăți restante mai vechi de 90 de zile, înregistrate la 31 ianuarie 2013.
Al doilea obiectiv este evidențierea corectă a plăților restante, cu o vechime cuprinsă între 1 și 90 de zile, înregistrate în contabilitate la data de 31 ianuarie 2013. „În cazul în care, în urma verificărilor efectuate conform prevederilor de la cele două puncte de mai sus, la o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială se constată o creștere cu peste 20% a arieratelor în sold la 31 ianuarie 2013, față de cele în sold la 31 decembrie 2012, se va solicita Activității de inspecție fiscală din cadrul structurilor Agenției Naționale de Administrare Fiscală competente efectuarea de controale încrucișate la furnizorii de bunuri, prestatorii de servicii și executanții de lucrări care au de primit de la autoritățile administrației publice locale sume ce au devenit arierate în luna ianuarie 2013”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.
   Deciziile de împuternicire a inspectorilor fiscali vor fi semnate de directorul DGFP, Eugen Ciorici. Rezultatele verificării și măsurile de reducere a arieratelor și a plăților restante, identificate și propuse de fiecare administrație locală vor fi consemnate în procesele-verbale de constatare. Aceste documente vor fi centralizate la nivelul DGFP și, ulterior, transmis la Ministerul Finanțelor Publice – Direcția generală de sinteză a politicilor bugetare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?