Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

VIDEO și GALERIE FOTO: O staţie de transformare din Mărăşeşti a luat foc


   Mai multe localități au rămas fără energie electrică ieri, după ce stația de  transformare 110/20 kw Mărășești a luat foc. Este vorba de localitățile Mărășești, Panciu, Movilița, Ruginești, Pufești, Păunești și satul Bătinești, din comuna Å¢ifești. Potrivit reprezentanților Electrica, în Panciu furnizarea curentului electric a fost reluată după câteva minute, localitatea fiind transferată pe o altă linie.
   Focul a fost observat în jurul orei 10.50, moment în care au fost anunțați și  pompierii. Un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Panciu, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, și un echipaj cu o autospecială de stins incendii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mărășești s-au deplasat imediat la fața locului pentru localizarea și lichidarea flăcărilor. „La sosirea la locul intervenției, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum în interiorul unei clădiri, la două celule de câte 20 kw. Pompierii au acționat cu operativitate, lichidând incendiul în aproximativ 10 minute, înainte ca acesta să se extindă la nivelul întregii clădiri. Din fericire, nu au fost persoane surprinse de incendiu, însă localitățile alimentate prin intermediul celor două celule au rămas fără curent electric până la remedierea de către echipele specializate ale societății de furnizare a energiei electrice a avariilor produse”, a declarat locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
   Au ars elementele combustibile ale celor două celule și s-au degradat izolatorii ceramici, părțile conductoare de metal și releistica aferentă. Pompierii spun că incendiul a fost provocat de un arc electric, ce s-a produs la un întrerupător, pe timpul exploatării.
   După ce incendiul a fost stins, echipele de la Electrica au intervenit pentru remedierea defecțiunilor. „Avem patru formațiuni de lucru care intervin la stație și vrem ca în această seară (aseară-n.r.) să reluăm furnizarea de energie electrică către toți consumatorii”, a precizat Dumitru Dănilă, directorul Sucursalei de Distribuție Focșani a societății Electrica Muntenia Nord. Aseară, în jurul orei 20.00, a fost reluată alimentarea cu energie electrică în toate localitățile afectate. 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?