Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

EXCLUSIVITATE! Un consilier PP-DD din Rugineşti, prins că FURA APĂ


   Consilierul local Relu Ignat (PP-DD) din Ruginești a fost prins că fura apă potabilă eludând sistemul de contorizare instalat în comună pentru a nu plăti apa consumată. Apa era folosită  doar pentru magazinul pe care Ignat îl are în Ruginești. Furtul de apă din rețea a fost descoperit de angajații Serviciului Public de Exploatare a Sistemelor Rurale de Alimentare cu Apă Vrancea, în baza unei sesizări. Directorul Serviciului, Dumitru Nagîț, a declarat că alesul local Relu Ignat  a recunoscut că nu a plătit niciodată apa folosită la magazin. Potrivit consilierului, conducta ar fi fost instalată de muncitorii de la firma care a pus în funcțiune sistemul de alimentare cu apă al comunei. „În urma unei sesizări, angajații Serviciului au descoperit că Relu Ignat, proprietar al unui magazin din Ruginești folosește apă de la instalarea sistemului fără a plăti facturi așa cum este firesc. În urma discuțiilor purtate, Relu Ignat a recunoscut că are consum de apă potabilă fără să plătească, sistemul necontorizat fiind instalat de muncitorii societății care a lucrat la sistemul de alimentare cu apă al comunei„, a spus Dumitru Nagîț.
   Acesta a adăugat că Relu Ignat va fi amendat cu minim o mie de lei și va fi obligat să plătească apa consumată, specialiștii Serviciului urmând să stabilească ce cantitate de apă a consumat în cei 7 ani de când există alimentarea cu apă. Åži soția lui Ignat este consilier local, dar din partea APV.
Dumitru Nagîț crede că mai există și alte cazuri de furt de apă, dar că acestea nu pot fi aflate deoarece conductele sunt în pământ, iar oamenii se apără între ei.
   Oamenii din localitate susțin că astfel de cazuri au apărut cu complicitatea muncitorilor care au lucrat la sistemul de alimentare cu apă. „Pentru o găleată de vin și o masă racordau ilegal pe oricine la apă”, susțin oamenii.
   Primarul comunei Ruginești, Ion Avram, a declarat că a aflat de acest caz și speră să fie unul izolat. „Relu Ignat este consilier local, un om gospodar și nu știu cum de a făcut acest lucru. Sper ca acesta să fie un caz izolat”, a spus primarul Ion Avram.
   Serviciul Public Exploatarea Sistemelor Rurale de Alimentare cu Apă Vrancea are ca obiect de activitate exploatarea, întreținerea, modernizarea și extinderea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare și epurare, executarea lucrărilor de construcții-montaj și instalații, prestări servicii și închirieri utilaje. Serviciul are în administrare 22 de sisteme de alimentare de apă, din care 18 în proprietatea Consiliului Județean Vrancea – Bolotești, Nănești (Călieni), Cândești, Cârligele, Ciorăști, Câmpuri, Dumbrăveni, Golești, Gura Caliței, Jariștea, Măicănești, Gugești (Oreavu), Ruginești, Străoane, Suraia, Tătăranu, Vulturu, Tîmboiești și 4 sisteme de alimentare cu apă în proprietatea primăriilor Gologanu, Cîrligele-Dălhăuți, Dumbrăveni-Dragosloveni  și Urechești.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?