Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Două străzi din Focşani poartă numele lui Sergiu Nicolaescu şi Mircea Diaconu


   Consilierii locali focșăneni au aprobat joi un proiect de hotărâre privind redenumirea a două străzi din cartierul Pomicola. Fosta strada Nucului devine strada Sergiu Nicolaescu, iar fosta strada Vișinului este acum strada Mircea Diaconu, după ce propunerile au fost avizate de Prefectură.
    Inițiativa de a denumi cele două străzi cu numele celor două personalități a căror existență a fost legată de județul Vrancea aparține președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan.
   Un titan al cinematografiei românești, regizor, scenarist și actor, Sergiu Nicolaescu a fost și senator de Vrancea timp de două mandate, între anii 1992-2000. Fost consilier județean între anii 1996-2000, Mircea Diaconu a ocupat, din anul 2000 până la data morții sale, în 2012, funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea.
    Consilierii APV au anunțat că au transmis și ei două propuneri de redenumire a unor străzi din cartierul Pomicola, cu numele avocatului Alexandru Huianu, fost luptător anticomunist și al scriitorului Dumitru Pricop. Propunerile sunt analizate de  Instituția Prefectului Vrancea.

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?