Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Voluntariatul, o modalitate de participare la viaţa comunităţii


   Elevii clasei a XI-a D de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu au fost oaspeții Asociației „Rom Pentru Rom” din localitate, zilele trecute, unde au desfășurat o oră de educație pentru democrație, cu tema „Modalități de participare a elevilor la viața comunitații: voluntariatul”. „Am ales ca loc de desfășurare Asociația «Rom pentru Rom», pentru că este un centru de voluntariat și are acreditare pentru Serviciul European de Voluntariat”, a precizat profesoara Luminița Cociorbă.
   Împreună cu Letizia Sabba și cu ceilalți membri ai Asociației, aceasta le-a propus elevilor o metodă de învățare activ-participativă, care facilitează dobândirea și exersarea competențelor și comportamentelor civice. Pentru a afla cât mai multe lucruri despre voluntariat, elevii au acceptat provocarea și, ajutați de un reportofon, un aparat de fotografiat și o cameră video, au intrat în rolul unor ziariști, respectiv reporteri de radio și televiziune, realizând un interviu cu voluntarii italieni care au activat în cadrul Asociației timp de un an: Maria, Benedetta și Tonia.
   Astfel, ei au aflat ce înseamnă și cum își desfășoară activitatea un ONG, ce este voluntariatul, care sunt beneficiile și costurile serviciului de voluntariat, ce este Serviciul European de Voluntariat, dar și ce pregătire profesională au voluntarii, de ce au ales să facă voluntariat, care sunt impresiile despre România.
   La sfârșitul activității, elevii au fost încurajați să formuleze întrebări, în funcție de propriile nevoi și curiozități. De asemenea, ei și-au exprimat încântarea față de această metodă de învățare, dar și dorința de a reveni la Asociație, pentru a primi sprijin în scrierea și implementarea proiectului de voluntariat pentru care vor fi evaluați la sfârșitul semestrului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?