Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Copila târâtă pe asfalt 40 de metri, transferată la Bucureşti


   Fetița de 9 ani, din Suraia, care vinerea trecută a fost rănită grav în urma unui accident de circulație, produs pe drumul dintre Focșani și Suraia, a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgență „Dr. Bagdasar Arseni” din București. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Focșani, Alina Pelin, fetița a fost transferată încă de vineri seara, pentru investigații suplimentare. 
În urma producerii accidentului, patru persoane au fost rănite. Printre victime  s-a numărat și fata de 9 ani, care a fost proiectată prin geamul mașinii în care se afla, fiind aruncată în fața unui alt autoturism și târâtă pe șosea aproximativ 40 de metri. Polițiștii spun, într-un comunicat de presă, că „la ora 13.32, pe DJ 204 D, S. Ionel., de 34 de ani, din Suraia, în timp ce conducea autoturismul marca Audi, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul marca VW, condus de D. Lucian. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a lui S. A. M., de 9 ani, pasageră în autoturismul marca Audi, și a lui D. Lucian, precum și rănirea ușoară a lui C. Monica și a lui R. Roxana Mihaela, pasagere în autoturismul marca VW. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”.
   Polițiștii vrânceni au venit cu precizări și în cazul accidentului mortal produs vineri seara, pe Åžoseaua de centură a municipiului Focșani. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspectorul Bogdan Toader, precizează că evenimentul rutier s-a produs pe fondul neatenției în conducere. „La data de 18 ianuarie a.c., pe DN 2 E85, în municipiul Focșani, Åž. Marin., de 64 de ani, din localitate, în timp ce conducea microbuzul marca Mercedes, din cauza neatenției în condu-cere, l-a acroșat și l-a accidentat mortal pe S. Neculai, de 54 de ani, din localitate, care se deplasa în aceeași direcție de mers pe banda de lângă acostament. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, a explicat inspectorul Bogdan Toader.
   Tot vineri, un alt accident s-a produs pe Bulevardul Unirii din Focșani la Comisariat. Un tânăr de 25 de ani a accidentat ușor o femeie care a traversat strada pe marcajul pietonal. Acesta și șoferul autoturismului Audi, implicat în accidentul de pe drumul Focșani-Suraia, sunt colegi de serviciu, ambii fiind militari de profesie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?