Åžtiu că pare la prima vedere o idee stupidă să argumentez de ce îmi plac vacanțele. Contrar aparențelor, nu tuturor le plac cu toate că oricine se entuziasmează la început de vacanță. Diferența apare ceva mai încolo, când vreo ființă umană ține să te informeze că „s-a plicti în vacanță”. E și mai clar la sfârșitul vacanței, când mai toată lumea se bucură că începe școala, mai puțin…foarte puțini, printre care și eu. De aceea merită argumentarea.
Principala trăsătură a vacanței este aceea că poți face orice vrei, oricând, atât timp cât nu depinzi de un program făcut de alții. Numai că de cele mai multe ori, nu facem nimic. Este parte din frumusețea vacanțelor școlare. Cel puțin, mă consolează gândul că deși n-am făcut ceva productiv, aș fi putut să fac. Mai pe larg, dacă voiam să mă duc oriunde, aș fi putut încerca. Desigur că odată cu vacanța nu vine și bugetul nelimitat, sau devii deodată independent de planurile altora, așa că partea cu „oricât, oricum” este interpretabilă. Mă refer, în mare, la faptul că un factor destul de important, ca școala de exemplu, își pierde autoritatea asupra planurilor tale. Poate că în timpul în care ar fi trebuit să fii la ore, vrei să te uiți pe geam acasă, cum trec oamenii pe stradă. O faci, te simți un pic mai bine, te revigorezi, ura, am descoperit mecanismul de bază al vacanței!
Asta, în teorie. În practică, oricât ai vrea în timpul școlii să stai cu nasul lipit de geamul din sufragerie, ei bine, în vacanță nasul tău vrea să stea doar în perne. În cazul în care are cumva chef de aer curat, nasurile prietenilor nu au. Așa, mai scoate câte unul capul de la căldurică ca să ieșim, după care cade plictisit și moleșit înapoi. De altfel, și programul se decalează. Ne culcăm mai târziu, ne trezim mai târziu.
Lăsând asta la o parte, îmi plac vacanțele în primul rând pentru că mă fac mai comunicativă. Poate că asta depinde de la persoană la persoană, dar eu nu pot fi eu însămi în totalitate la școală și asta în mare parte datorită faptului că nu îmi plac clasele, în general. Clasa e un grup de oameni suficient de mic încât să nu fie o majoritate, ca o mulțime, dar îndeajuns de mare să nu îți poți cunoaște colegii suficient și mai ales să se formeze bisericuțe. Dacă e un lucru pe care nu-l pot face, e să-mi găsesc bisericuțe în cadrul clasei. În vacanțe am ocazia să descopăr omul din spatele colegului.
Ar fi perfect să putem fi productivi într-o vacanță continuă, să stăm cu toții acasă (sau oriunde altundeva), cu toate astea să ne facem treaba de elev sau adult. N-am mai fi restrânși de întrebări ca „Ce fel să mă îmbrac?”, sau „Cum ar trebui să mă comport?”. Totuși, cred că cel mai bine ar fi dacă am încerca să fim la fel de relaxați ca în vacanță, indiferent dacă suntem la școală, serviciu sau oriunde altundeva.
Colegiul Național Unirea
