M-a lovit o răceală cumplită.
Visam că topesc izotopi,
Visam că sunt om de zăpadă,
Că-mi cresc prin vene ciclopi,
Că-mi las o barbă din pene,
Că viscolul e-un vânticel,
Că-mi cântă Baba Vrâncioaia
De leagăn, un cântecel.
M-a lovit o iarnă toridă.
Direct în plexul solar!
Un bulgăre cât o planetă
Cred că mi-a scos un molar,
Cred c-o să ningă fulare
Cu fire de astrahan
Cred c-oi fi pus prea multă
Zăpadă pe burdihan.
Descoperă-mi nasul, mai iute!
Strănut ca un pustnic lihnit.
Tușesc și icnesc și tot suflu
Nu-mi ajunge un infinit
De odăi să le las cu ferestre
Larg închise spre vara ce-a fost
De romane cu sfârșituri triste
Știute de zei pe de rost.
