Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Ambulatoriul Spitalului Panciu va fi modernizat


   Ambulatoriul Spitalului Orășenesc Panciu va fi modernizat datorită unui proiect finanțat cu fonduri structurale, acordate prin POR, Axa Prioritară 3, Îmbunătățirea infrastructurii sociale. Primarul Ion Petre a declarat că finanțarea a fost acordată, în urma evaluării proiectului tehnic, de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. „În prezent, ne aflăm în etapa de pre-contractare, iar în perioada imediat următoare vom primi vizita unei delegații de la MDRAP. Sperăm ca până la sfârșitul lunii ianuarie să semnăm contractul de finanțare”, a precizat Ion Petre.
   Obiectivul de investiții se referă atât la modernizarea ambulatoriului, cât și la dotarea acestuia cu echipamente de specialitate. „Realizarea proiectului presupune, în primul rând, reabilitarea zonei de Urgență. De asemenea, vor fi achiziționate și aproximativ 90 de echipamente de specialitate, care vor reprezenta dotările necesare desfășurării activității din acest sector”, a adăugat edilul.
   Potrivit acestuia, valoarea proiectului este de aproximativ 57 de milioane de lei, iar contribuția proprie locală, reprezentând 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, este de 112.747 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?