Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Manifestările dedicate Centenarului Bibliotecii, la start!


   Manifestările dedicate Centenarului Bibliotecii, precum și ediția a VIII-a a Târgului de Carte vor începe mâine, la ora 10.00, la Galeriile de Artă. Cu prilejul deschiderii festive va avea loc lansarea volumului „Biblioteca Publică a orașului Focșani. Incursiune monografică 1912 – 1945” editată de Biblioteca Județeană, care constituie prima monografie despre istoria instituției de cultură vrâncene. De asemenea, va fi prezentată Emisiunea de Plicuri dedicate Centenarului Bi-bliotecii Publice din Focșani, cu sprijinul Asociației de Filatelie și de Cartofilie din Vrancea, la finalul căreia va avea loc prima sesiune de premiere „Centenar – Biblioteca publică”.
   Între orele 11.30 – 16.00, în sala mare a Consiliului Județean se va desfășura colocviul cu tema „De ce avem nevoie de bi-blioteci publice? Ideea de bibliotecă astăzi”. Cuvântul de deschidere va fi adresat invitaților de reprezentanți ai autorităților locale și județene și de profesor dr. Teodora Fântânaru, directorul Bibliotecii Județene. Invitatul de onoare al evenimentului este conf. dr. Elena Târziman, directorul general al Bibliotecii Naționale a României, precum și Raluca Man, redactor-șef Revista Biblioteca, Ovidiu Enculescu, director General Grupul editorial RAO, Tatiana Coseri, director adjunct Biblioteca Municipală „B. P. Hașdeu” Chișinău, Dumitru Crudu, director Filiala „Åžtefan cel Mare și Sfânt” Chișinău, Ilie Zanfir, director Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, Dragoș Adrian Neagu, director Biblioteca Județeană „P. Istrati” Brăila, și prim-vicepreședinte ANBPR Gabriel Funica, coordonator Secția Colecții speciale și carte veche, bibliotecari vrânceni și public larg.
   Cu acest prilej, va fi lansat numărul omagial al Revistei Lector, publicație a Bi-bliotecii Județene Vrancea. Totodată, vor fi prezentate medalioane documentare ale Bi-bliotecii Județene și cea de a doua Sesiune de premiere „Centenar – Biblioteca publică”, dedicată invitaților.

Lansări de carte și vizionări de filme documentare   

   Între orele 12.00 – 13.00, focșănenii vor putea asista la Concertul de muzică de promenadă susținut de Fanfara Garnizoanei Focșani cu ocazia Zilei Naționale a Armatei Române, dedicat Centenarului Bibliotecii. După-amiază, începând cu ora 17.30, Galeriile de Artă vor fi gazda Duplexului literar Chișinău – Focșani, în cadrul căruia vor avea loc discuții pe teme literare între scriitori vrânceni și din Republica Moldova. Întâlnirea va fi moderată de Gheorghe Andrei Neagu, președinte al Asociației Culturale „Duiliu Zamfirescu” Vrancea avându-i ca invitați pe Dumitru Crudu, scriitor, jurnalist, director al Filialei „Åžtefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău, și scriitori membri în Liga Scriitorilor din România – Filiala Vrancea și Liga Scriitorilor Vrancea.
   Începând cu ora 17.00, la Galeriile de Artă se va da startul prezentărilor și lansărilor de carte. Scriitorii și lucrările ce vor fi lansate cu acest prilej sunt: „Blestemul manuscrisului”, de Bogdan Hrib și Răzvan Dolea; „Eșarfe în cer: poem” și „Casa Verde: 16 tineri poeți și prozatori basarabeni”, ambele de Dumitru Crudu; „Lacrima iubirii”, de Gheorghe Andrei Neagu; „Cioran: Concepte și idei fundamentale”, „Emil Cioran: Mărturii și refe-rințe” și „Eminescu în tentații metafizice”, toate semnate de Ionel Necula; „Dansul originilor: Mic tratat de naivitate intelectuală: Rătăciri esențiale III”, de Ioan Dumitru Denciu; „Nopți în clepsidră: Antologie de versuri” și „Opera Omnia”, de Åžtefania Oproescu. Traducătorul Virginia Bogdan va prezenta cărțile „Memoria aripii”, de Andree Christensen și „Norul tăcerii”, de Jaques Flamand.
   Pe toată durata zilei, la Galeriile de Artă vor avea loc vizionări de filme și documentare. Sub genericul „Vrancea arhaică – Vrancea de poveste” vor fi aduse în atenția publicului documentare și scurt-metraje, după cum urmează: Pelerinaj prin Vrancea arhaică – Biserici de lemn din Vrancea; Circuitul mănăstirilor din Vrancea; Circuitul monumentelor istorice din Vrancea; Vrancea – cultură, tradiție și folclor; Repere spirituale – Măștile din Nereju. Meșteri și meșteșugari din Vrancea; Documentar TVR 1 -Călătorie în Vrancea arhaică. Episodul 1: Bisericile de lemn; Călătorie în Vrancea arhaică. Episodul 2: Bisericile Odobeștiului; Călătorie în Vrancea arhaică. Episodul 3: Mănăstirile din Codrii Merei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?