Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

ATACUL DIN CONNECTICUT: Majoritatea victimelor, elevi în vârstă de 6 şi 7 ani


   Majoritatea victimelor atacului de la școala din Newtown (Connecticut, nord-est) de vineri erau elevi între 6 și 7 ani, uciși de mai multe gloanțe trase cu o pușcă de asalt, au declarat surse medicale și din cadrul poliției sâmbătă. „Aceștia sunt elevi în clasele primare (…). Toate rănile pe care le-am constatat au fost provocate de pușcă”, a declarat medicul legist Wayne Carver, adăugând că aceasta este „probabil cea mai groaznică scenă a unei crime” pe care a văzut-o în 30 de ani. În total, 20 de copii și șase adulți au fost uciși în cadrul acestui atac armat asupra școlii. Din acest total, 16 copii era în vârstă de 6 ani și 4 copii aveau vârsta de 7 ani, conform unei liste publicate de poliția din Connecticut.
   Medicul legist care a lucrat alături de alți patru doctori și șase tehnicieni la locul crimei a realizat autopsia a șapte victime. Toate fuseseră lovite de „3 până la 11 gloanțe” fiecare. „Am văzut doar două victime împușcate de la mică distanță, însă am lucrat doar pe șapte victime, acesta fiind un eșantion și nu am detaliile tuturor celorlalte leziuni”, a adăugat acesta. În schimb, Carver și adjuncții săi nu au examinat încă trupul presupusului atacator, neputând furniza detalii pe această temă.
   Atacatorul, prezentat de presă ca fiind Adam Lanza în vârstă de 20 de ani, se pare că s-a sinucis. Trei arme au fost regăsite în apropiere de acesta, două pistoale și o pușcă de asalt. Tatăl tânărului în vârstă de 20 de ani care a ucis 26 de persoane, dintre care 20 de copii, într-o școală primară din Connecticut (nord-estul Statelor Unite) și-a exprimat, sâmbătă, compasiunea pe care o resimte pentru familiile victimelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?