Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

„După dealuri”, la Focşani


   Curiozitatea de a vedea filmul românesc al momentului, despre care s-a comentat atât de mult, dar și dorința de a revedea o fostă colegă de facultate, într-o ipostază inedită, pe marele ecran – pe Cosmina Stratan, care interpretează unul dintre rolurile principale din film, maica Voichița, m-au împins spre sala de cinema. Balada a fost arhiplină duminică seara, pe 2 decembrie, când la ora începerii filmului de abia dacă mai puteai găsi un scaun liber în sală. Grupuri de prieteni, tineri, elevi, dar și multe cupluri în vârstă au așteptat, cu un oarecare entuziasm care parcă plutea în sală, să vizioneze acest film, controversat, dar și premiat la Cannes, regizat de Cristian Mungiu.
    În sală se lasă întunericul. Liniște. În notele sumbre ale vieții de sihăstrie de la o mică mănăstire izolată, printre dealuri, descoperim povestea celor două prietene, Voichița, care a ales drumul dragostei întru Dumnezeu și smerenia, și Alina, întoarsă din Germania să o ia cu sine pe prietena sa. Din acest punct se țese intriga dramei: dragostea dusă până la limitele normalului a Alinei pentru prietena sa, Voichița, sentiment care se transformă în crize de gelozie. Totul culminează cu „răstignirea” Alinei pe o cruce improvizată din scânduri, pentru a putea fi stăpânită de măicuțele depășite de crizele sale dese. Buna intenție a slujitoarelor Domnului, în frunte cu preotul mănăstirii, care sperau să îi aducă liniștea în suflet acestei fete rătăcite, se încheie prin moartea fetei, în urma epuizării. Reacția rece și indiferentă a doctoriței la care ajunge în final fata moartă, este revoltătoare. Maicile sunt acuzate de crimă.      
    Singurul aspect tehnic care a umbrit acțiunea filmului a fost sunetul, destul de slab. În mai multe momente, replicile șoptite ale personajelor, cu accent moldovenesc, au fost de nedescifrat. Lucian Cristea, operatorul de cinema care a avut ideea de a se relua proiectarea de filme la Balada, s-a dedicat acestui proiect și ne-a mărturisit, cu părere de rău, că nu întotdeauna distribuitorii de film sunt serioși.
   Probleme cu sunetul la filmul lui Mungiu au fost peste tot în țară. „Distribuitorul, casa de film a lui Mungiu, ne-a trimis o copie a filmului cu sunet prost. Aceeași problemă au avut-o și cinematografele de la Bistrița, Victoria Iași, Piatra Neamț. O altă copie, care a rulat într-un mall, avea sunetul decalat. Deși trebuiau să ne trimită filmul mai devreme, copia a ajuns de abia vineri după-amiază și nu am mai avut timp să o verificăm, că am fi anulat filmul. Îmi cer scuze față de toți spectatorii pentru calitatea sunetului”, ne-a spus Lucian Cristea, operator de cinema la Casa de Cultură din Odobești. Acesta a luat legătura cu distribuitorul, care a promis că în două-trei săptămâni va trimite o copie bună a filmului.
    În cele două zile în care a rulat „După dealuri”, aproape 400 de focșăneni au trecut pragul Cinematografului Balada.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?