Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Bătrâna găsită decedată nu a avut o moarte violentă


   Octogenara găsită decedată miercuri, într-un apartament de pe strada Soldat Tănăsescu din Focșani, nu ar fi avut o moarte violentă. Aceasta este concluzia la care au ajuns polițiștii, în urma examinării sumare a cadavrului. Lucrurile se pot schimba după aflarea rezultatelor necropsiei.
Oamenii legii spun că Zița Zaharia a decedat cu câteva zile înainte de a-i fi  descoperit cadavrul, în stare avansată de putrefacție. „La data de 5 decembrie, ora 10.40, polițiștii focșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că Z. Zița, de 88 de ani, este decedată în locuință. Cadavrul persoanei decedate se afla în stare avansată de putrefacție, iar cu ocazia primelor verificări nu au fost evidențiate indicii din care să rezulte că moartea ar fi fost violentă. Cadavrul a fost transportat la SML pentru efectuarea necropsiei”, se arată într-un comunicat al IPJ.
   După efectuarea cercetării la fața locului, polițiștii au sigilat apartamentul în care a fost găsită moartă Zița Zaharia. Ei așteaptă rezultatele necropsiei, iar în cazul în care se va stabili că femeia a fost victima vreunei infracțiuni, anchetatorii vor reveni în locuință pentru a căuta probe. Anchetatorii sunt de părere că femeia a murit în urmă cu aproximativ două săptămâni.
   Zița Zaharia a fost găsită moartă în propria locuință, de vecini. Aceștia au simțit că din apartamentul acesteia venea un miros urât. Au sunat la ușă, dar fiindcă nu le-a răspuns nimeni, au intrat în locuință. Ei au găsit-o pe bătrână moartă, cadavrul fiind în stare avansată de putrefacție. 
  În bloc s-ar fi putut produce o adevărată tragedie, având în vedere că femeia se încălzea la aragaz, iar acesta a fost găsit deschis. Vecinii bătrânei ne-au spus că aceasta locuia cu un nepot, care ar avea probleme de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?