Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Noua generaţie Santa Fe a obţinut cinci stele la testele de impact Euro NCAP


   Noua generație Hyundai Santa Fe a obținut clasificarea maximă de  cinci stele în materie de siguranță, potrivit organizației independente de evaluare Euro NCAP. Punctajele înregistrate pentru toate cele patru categorii, poziționează noul model SUV Hyundai printre cele mai sigure autovehicule testate și între liderii segmentului din care face parte.
   Modelul SUV de clasă D a obținut o valoare superioară în segmentul său pentru categoria „protecția adulților”, cu 96 de procente, juriul acordând punctaj maxim în cazul impactului lateral, grație protecției rezultate la nivelul întregului corp. La categoria „protecția copiilor”, noua generație Hyundai Santa Fe a înregistrat scorul de 89%, iar dotări precum controlul electronic al stabilității au condus la valoarea de 86% la categoria „siguranță asistată”.
   Evidențiind angajamentul producătorului de a livra autovehicule la cele mai înalte standarde de siguranță din Europa, noua generație Santa Fe este primul model Hyundai echipat cu capotă activă. În eventualitatea impactului cu un pieton, capota se ridică pentru o mai bună absorbție a forței de impact, reducând posibilitatea apariției unor leziuni severe. Această dotare a contribuit la obținerea punctajului de 71% în cadrul categoriei „siguranța pietonilor”. 
   Allan Rushforth, Senior Vice President și COO al Hyundai Motor Europe, a declarat: „Clasificarea de cinci stele a noii generații Santa Fe probează angajamentul nostru față de clienții Hyundai, de a dezvolta autovehicule la cel mai înalt nivel de siguranță. Acest atribut, corelat emisiilor scăzute de CO2 și costurilor reduse de exploatare, transformă noua generație Santa Fe într-o alegere extrem de atrăgătoare”.
   Noua generație Santa Fe este cel mai nou model Hyundai care a obținut clasificarea maximă în cadrul celui mai riguros program de testare, Euro NCAP, urmând rezultatele înregistrate de toate modelele Hyundai lansate în Europa, începând cu generația anterioară i30, în anul 2007.
   Fiecare unitate Santa Fe disponibilă în Europa beneficiază de pachetul de servicii Hyundai „5 Year Triple Care”. Acesta oferă clienților cinci ani de garanție integrală fără limită de kilometri, cinci ani de asistență rutieră și cinci ani de verificări tehnice periodice gratuite. 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?