Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Instruire despre sistemul TVA la încasare


   Câteva zeci de contabili vrânceni au fost prezenți, ieri, la prezentarea modului de aplicare a sistemului TVA la încasare, valabil de la 1 ianuarie 2013. A fost prima întâlnire organizată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea pentru prezentarea noutăților din Codul Fiscal, a doua fiind programată pentru 4 decembrie. Cel mai probabil, a doua întâlnire va avea loc la sediul fiscului vrâncean.
   Reprezentanta DGFP Vrancea, Elena Cenușă, a arătat că sistemul plății TVA la încasare este în avantajul micilor firme, cele care trebuiau să plătească lunar această taxă. Printre modificările prezentate se află înființarea Registrului persoanelor care aplică TVA la încasare. Această facilitate se aplică firmelor care au avut o cifră de afaceri mai mică de 2.250.000 lei în perioada 1 octombrie 2011 – 30 septembrie 2012, inclusiv.
   Implementarea de Guvernul Victor Ponta a sistemului de plată a TVA la încasarea facturilor a fost realizată pentru asigurarea unu cadru fiscal propice „redresării întreprinderilor mici și mijlocii aflate în situații dificile datorate crizei actuale și a lipsei de lichidități, pentru creșterea vitezei de circulație a banilor în economie și colectarea mai eficientă a TVA”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?