Atunci când faci ceva ce ai văzut la unii și ți-a plăcut, iar la rândul lor alții te copiază, se cheamă că ești într-un lanț care plimbă aceeași informație din vârful și până la baza unei ierarhii a popularității. Mai devreme sau mai târziu, ideea traversează cam toată generația. În funcție de viteza cu care se întâmplă asta, apar cei demodați în momentul în care răsare o idee nouă, iar ei o susțin pe cea anterioară.
Cam tot ce ține de comunicare se bazează pe ierarhia de mai sus. Așa și cu limbajul, numai că anumite categorii ale acestuia impun diferențe:
Limbajul online (scris)
Înainte era cool ca limba vorbită să fie transpusă în scris. Inițial, ideea era să economisești timp când tastezi, dar s-a ajuns ca unele cuvinte să fie mult mai lungi decât sunt de fapt, scrise cu „k” și „y” când nu era cazul. Și la urma urmei, citește „j yo am fost l kloob” cu voce tare… Sună ca o mașină de tocat. Iar acum, apare tendința de a da o înfățișare cizelată, folosind diacriticele, cratima, forma cea mai elevată a limbii. Pe lângă faptul că e o pierdere de timp să folosești toate astea numai ca să arați că ești cult, poti să arăți tuturor că ești și un bun cunoscător al limbii: „Dacă to-t e l-a modă să foloseșt-i cratima, să-o folosim nonstop!”. Ce să-i faci, nici laie, nici bălaie.
„Keep calm and…”
Apar expresii sau cuvinte provenite din diverse surse, cum ar fi 9gag, weheartit sau alte site-uri în același gen, care apoi sunt promovate pe Facebook încât toată lumea ajunge să le vadă. Online, treaba stă la fel cu ritmul care delimitează „popularii” de „fraieri”. După ce aceste expresii sunt folosite suficient online încât să le cunoaștem, le spunem și în viața offline. E un circuit simplu. Åži e trist că trebuie să exersăm ceva online înainte să-l folosim pe bune. Dacă spui cuiva pe care îl cunoști tangențial „like a boss” sau „bini di tot”, sau alte expresii mediocre, poți stabili o legatură ca „uite, și eu trăiesc în aceeași zonă social-culturală cu tine, avem anumite lucruri în comun (pe care le avem cu toți oamenii de pe o rază de n kilometri), relația dintre noi este una de complezență”. Dar cum fraza asta e prea lungă și dacă i-o spui cuiva în față ai multe șanse să te creadă nebun, involuntar spui „trololol uite cum s-a împiedicat femeia de serviciu!!”
Limbajul de zi cu zi
Aproape prea anost pentru a fi menționat. Nu există clișee, cu excepția că anumiți oameni repetă „fato” și „frate” obsesiv.
Contează mai mult ce spui decât cum spui. Numai că oamenii pun etichete ușor și scapă de ele greu, așa că cel mai bine e să te exprimi în stilul tău fără să dai în penibil.
