Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Momeli vaccinale pentru vulpi, după ce au fost descoperite două focare de rabie


   Medicii veterinari, în colaborare cu angajați ai Direcției Silvice, vor începe, astăzi, vaccinarea antirabică a vulpilor. Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a repartizat județului Vrancea 1.204 doze de vaccin pentru vulpi, sub formă de momeli vaccinale. Acestea vor fi distribuite pe întreg teritoriul județului, până la sfârșitul lunii decembrie.
   Programul de vaccinare a vulpilor este realizat de reprezentanții fondurilor de vânătoare, împreună cu medicii veterinari din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), prin amplasarea de momeli vaccinale în vizuini. „Astăzi (ieri-n.r.) se face instruirea administratorilor fondurilor de vânătoare care vor distribui aceste momeli manual, sub supraveghere sanitar veterinară”, ne-a declarat Adrian Rădulescu, purtătorul de cuvânt al DSVSA. 
   Medicii veterinari au descoperit, săptămâna trecută, două focare de rabie, în Garoafa și Gura Caliției. Sursele de îmbolnăvire sunt două vulpi, care au fost ucise. În urma analizelor efectuate, s-a dovedit că erau turbate.
   Potrivit reprezentanților DSVSA, în cele două zone s-a declarat carantină, iar animalele nu pot fi scoase la vânzare de proprietari „În zonă se iau măsurile specifice care se impun în cazul apariției unui caz de rabie, pentru a proteja comunitatea”, ne-a declarat Adrian Rădulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?