Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Condamnat cu executare pentru trafic şi consum de droguri


   Tânărul din Popești, acuzat că a vândut canabis unui investigator sub acoperire, la începutul lunii octombrie, a fost condamnat de magistrații Tribunalului Vrancea la o pedeapsă cu executare. Liviu Ciupercă a ales să recunoască fapta pentru a obține o pedeapsă redusă.
   Pentru faptele din prezentul dosar, respectiv trafic de droguri și consum de droguri, acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare, dar pentru că nu s-a aflat la primul contact cu legea penală, suferind în trecut o altă condamnare cu suspendare pentru fapte similare, va avea de executat mai mult. ” (…)Revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor (…). Inculpatul Ciupercă Liviu execută pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare”, se arată în sentință, care poate fi atacată cu apel. Prin aceeași hotărâre, judecătorii au decis confiscarea de la inculpat a unui telefon mobil, a unui pachet de foițe Smoching Rolles și a 16,81 grame de cannabis.
   La ultimul termen de judecată a fost audiată în circumstanțiere o verișoară a tânărului, care l-a descris ca fiind o persoană sociabilă și un sprijin real pentru familia sa. Tot în apărarea sa, avocatul a susținut că fapta nu e chiar atât de gravă, clientul său comercializând „plantă textilă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?