Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

CCD a marcat „Nocturna Bibliotecarilor“


   Peste o sută de persoane, printre care elevi și oficialități locale și județene, au ales să își dedice seara de sâmbătă lecturii, în cadrul unor activități ce s-au desfășurat la Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” din Focșani, în cadrul „Nocturnei Bibliotecarilor”. Evenimentul s-a desfășurat pe ateliere, atât în holul instituției cât și în sala de conferințe sau sala de lectură a bibliotecii.
   Alături de chitariștii de la Liceul de Artă, cititorii de compuneri de la Åžcoala „Anghel Saligny”, recitatorii de poezii bi lingve de la Åžcoala „Nicolae Iorga”, atracția serii a constituit-o elevul Cristian Cazacu, de la Åžcoala „Anghel Saligny”, micuțul cartograf, care și-a expus pe jos imensele hărți realizate chiar de el. De asemenea, legătura dintre matematică și artă a fost realizată de elevii Colegiului Național „Al. I. Cuza”, prin filme și prezentări Power Point. 
   Printre cei care au admirat biblioteca Casei Corpului Didactic „Simion Mehedinți” din Focșani s-a numărat și prefectul Cătălin Popescu, care a venit însoțit de membrii familiei sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?