Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Poliţist pensionar, găsit mort pe prispa casei


   Un polițist ieșit la pensie a fost găsit mort, joi, pe prispa casei de vacanță din comuna Soveja. Comisarul șef (r) Ionel Buică a plecat la Soveja chiar în ziua decesului. Acolo, și-a îngrijit albinele, apoi s-a odihnit pe un scaun, pe terasa locuinței. El a fost găsit mort în jurul orei 16.00.
   Trupul neînsuflețit al acestuia a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie, urmând ca medicii legiști să stabilească ce i-a provocat decesul. „La data de 15 noiembrie a.c., polițiștii din Panciu au fost sesizați de Serviciul de Ambulanță Vrancea despre decesul lui B. Ionel, de 60 ani, din municipiul Focșani. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că B. Ionel, la data de 15.11.2012, în jurul orelor 09.00, a plecat de la domiciliul său către un imobil din comuna Soveja, iar în jurul orelor 16.00 a fost găsit decedat acolo, pe terasa casei. Cadavrul nu prezintă urme vizibile de violență, fiind transportat la SML Vrancea pentru efectuarea necropsiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.
   Fostul polițist a murit la vârsta de 60 de ani. Colegii acestuia ne-au spus că a ieșit la pensie în urmă cu cinci ani. De-a lungul timpului, el și-a desfășurat activitatea la Poliția orașului Odobești, Serviciul de Ordine Publică, dar și la Cercetări Penale, în cadrul Poliției municipiului Focșani. Colegii polițistului au fost surprinși atunci când au auzit de moartea acestuia, mai ales că unii dintre ei îl văzuseră în urmă cu câteva zile.
  Dumnezeu să-l odihnească în pace!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?