Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Votul ilegal se pedepseşte cu închisoare


   Polițiștii vrânceni derulează, până pe 9 decembrie 2012, campania „Tu decizi! Votează legal!”. Această campanie are ca scop informarea, prevenirea și conștientizarea cetățenilor  cu drept de vot asupra sancțiunilor aplicate în cazul ne-respectării legislației în vigoare, pentru alegerile din data de 9 decembrie a.c., pentru Camera Deputaților și Senat. 
   Campania se adresează în general tuturor persoanelor  cu drept de vot, și în special tinerilor care împlinesc 18 ani, celor care votează pentru prima dată, populației cu drept de vot din mediul rural, precum și tuturor celor implicați în derularea campaniei electorale.
   În cadrul acțiunilor, pentru promovarea mesajului acesteia, polițiștii organizează întâlniri cu cetățenii, distribuie pliante, cu preponderență în mediul rural și în locurile cu trafic ridicat, respectiv în secțiile de votare, iar spoturile TV și audio vor fi difuzate la posturile de televiziune și radio. Pentru promovarea mesajului campaniei, la nivel județean vor fi distribuite 1000 afișe tip A2, 8000 flyere tip A6, precum și spoturi audio și video.
   Conform Ordonanței de Urgență privind modificarea articolului 55 din Legea numărul 35/2008, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum și primirea acestora de către alegător, în același scop, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepsește.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?