Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Start la vaccinarea antigripală


   Campania de vaccinare antigripală va debuta săptămâna aceasta. Astăzi, vor ajunge la sediul Direcției de Sănătate Publică Vrancea 5.800 de doze de antigripal, în condițiile în care au fost solicitate 31.708 doze. Medicii din cadrul DSP ne-au precizat că prioritate la vaccinare vor avea cadrele medicale din sistemul public de sănătate, care sunt cele mai expuse la virușii gripali.
   De asemenea, o parte din aceste doze vor fi distribuite și medicilor de familie din Vrancea, care vor începe să imunizeze grupele de risc. Este vorba de persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, dar și copiii și bătrânii instituționalizați. Ca în fiecare an, campania de vaccinare se va derula prin cabinetele medicilor de familie și în unități sanitare cu paturi. Medicii recomandă populației ca, în această perioadă, cu fluctuații frecvente de temperatură, să asculte sfaturile specialiștilor și să respecte regulile de igienă, pentru evitarea îmbolnăvirilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?