Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

„Kogălnicenii” merg la Balul Bobocilor


   Elevii și profesorii de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani sărbătoresc „Zilele Colegiului”, printr-o serie de activități interesante și menite să aducă în centrul atenției unitatea de învățământ. Activitățile vor debuta încă de astăzi, când cu ocazia sărbătoririi Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, pe scena Casei de Cultură „Leopoldina Bălănuță” din Focșani va fi organizat Balul Bobocilor.
Sărbătoarea „kogălnicenilor” va continua vineri, când sunt programate numeroase activități. Amintim aici „Centrul de resurse al firmelor de exercițiu”, la care vor lua parte elevii claselor a XI-a, dar și Concursul „British versus American”. De asemenea, vor fi organizate cu elevii aplicații matematice interesante, dar și activitatea inti-tulată „Curiozități matematice”, prin intermediul căreia elevii vor fi atrași către știința cifrelor, într-o manieră mult mai plăcută.
   Totodată, va exista și o competiție a celor pasio-nați de limba franceză, urmând a fi inaugurat cercul de lectură „Lecturiada”. Va fi organizat și un atelier cu exponate eco, dar și o competiție a celor mai rapide și aspectuoase preparate culinare. De asemenea, elevii vor face și un tur virtual al Londrei, iar apoi vor vizita Muzeul Unirii din Focșani. Nu va lipsi „Cupa Kogălniceanu la fotbal” și nici activitățile surpriză, care cu siguranță le vor face profesorilor și elevilor ziua de vineri mai frumoasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?