Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Zeci de focşăneni, în audienţă la primarul Bacinschi


   Mai mulți focșăneni și-au spus necazurile în fața primarului Decebal Bacinschi ieri, în cadrul audiențelor lunare pe care le susține edilul Focșaniului. Cei mai mulți dintre cei 28 de cetățeni înscriși pe lista de așteptare au situații sociale precare și au cerut sprijin primarului pentru găsirea unui loc de muncă, pentru o locuință sau pentru a beneficia de ajutoare sociale. La audiențe a participat și deputatul Ciprian Nica, candidatul USL în Colegiul 1 Focșani pentru Camera Deputaților. 
   Focșăneanca Dobrița Ioanițescu, de pe strada Magazia Gării, a cerut un ajutor social primarului întrucât nu se poate descurca dintr-o pensie de 400 lei pe lună să se întrețină, să își cumpere medicamente și să își plătească datoriile la întreținere. Femeia s-a plâns și de faptul că administratorul din bloc ar încărca facturile la apă și că nu ar fi eliberat chitanțe locatarilor care au plătit pentru lucrările ce au avut loc la subsolul imobilului. „La bloc ne cere bani mereu. Administratora ne bagă mereu apă în plus, și câte 4-5 metri pentru o persoană ne încarcă și nu vine nici să ne citească apometrele. Ne-a mai cerut și câte 100 lei pentru curățarea țevilor de la subsol și nu ne-a dat nicio chitanță. Din pensia mea nu mă descurc, aș vrea și eu un ajutor”, a spus focșăneanca.
   Unii focșăneni vin în audiență la primar cu speranța că își vor găsi un loc de muncă. Este și cazul unui bărbat care, alături de soție și de copil, trăiește dintr-un salariu de 700 de lei și dorește să se înscrie pentru un post în cadrul Primăriei Focșani. Un alt focșănean, pe nume Curte, a reparat pe banii săi casa în care locuiește în calitate de chiriaș al Primăriei și vrea să i se plătească contravaloarea lucrărilor efectuate. Acest lucru va fi realizat după ce acesta își va plăti datoriile la bugetul local, datorii rezultate din amenzi, au răspuns reprezentanții Primăriei acestei soli citări. Un alt cetățean, amendat de Poliție pentru că își păștea calul în parc, a cerut un ajutor social de la Primărie.
   Tuturor, primarul Decebal Bacinschi le-a promis că Primăria îi va ajuta, în măsura posibilităților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?