Fostul consilier local Ioan Lungu împlinește, astăzi, 100 de ani. Într-o viață tumultoasă ca a cetățeanului de onoare al municipiului Focșani, a fost loc și pentru muncă și pentru familie și pentru politică. Are nostalgia vremurilor când țara „a scăpat de opaiț”. Deși veteran, nu vrea să vorbească despre război pentru că „războiul te lasă fără mâini, fără picioare sau chiar te omoară”.
Printre dorințele cele mai mari ale oamenilor se numără și aceea de a avea o viață cât mai lungă, mai ales când omul este sănătos și își păstrează luciditatea. Fiecare încearcă în felul său să păstreze tinerețea cu sine, frumusețea și netezimea obrazului. Dar de la o vreme parcă nu se mai poate, și dorința de a păstra trupul tânăr se transformă în dorința de a rămâne cu mintea limpede. Ioan Lungu din Focșani a știut să păcălească legea firii și să arate la cei 100 de ani, pe care îi împlinește astăzi, ca la 80 de ani, să fie lucid și isteț ca la patruzeci de ani și să glumească în orice moment ca un om aflat în momente de bucurie. În prag de aniversare, am intrat în casa sa, pentru a afla mai multe despre povestea sa de viață și pentru a ne mărturisi secretul longevității sale.
L-am găsit pe nea Lungu îmbrăcat la costum, cu cravată roșie, cu pantofii lustruiți în picioare de parcă aștepta oaspeți de seamă. A ieșit la poartă ca un gospodar și ne-a apărat de dulăul din curte. Ne-a invitat în locuința sa și ca o gazdă bună ne-a poftit să luăm loc. A adus un scaun din încăperea alăturată pentru ca nimeni să nu rămână în picioare. Am încercat să pătrundem în lumea sa cu întrebările noastre de la care fostul poștaș s-a mai abătut, cu glume, ieșind din când în când din odaie și aducând cu el cărțile de istorie pe care le iubește atât de mult.
Reporter: Care este secretul longevității?
Ioan Lungu: „50% se datorează părinților mei care au fost oameni sănătoși, s-au hrănit cores¬ punzător, nu au fumat și nu au băut. Restul de 50% ține de cumpătarea mea. Am știut să am grijă de mine și să nu fac lucruri care mi-ar dăuna”.
R.: Ați mai avut în familie persoane care să ajungă la vârsta de 100 de ani?
I.L.: „Am avut un unchi, din partea mamei, care a trăit 112 ani. Aș vrea dacă s-ar putea să ajung și eu la vârsta de 112 ani. Doar sănătatea m-ar împiedica”.
R.: De câtă vreme locuiți în Focșani?
I.L.: „M-am născut pe data de 1 noiembrie 1912 în localitatea Marșenița-Hotin, în Basarabia. La vârsta de 30 de ani, am fost evacuat din casa din Marșenița și trimis la Vâlcea, asta din cauza războiului. Aici, am locuit câteva luni și apoi m-am mutat la Buzău, unde am stat 20 de ani. Din 1964 trăiesc în Focșani”.
R.: La ce vârstă ați ajuns pe front?
I.L.: „Concentrările s-au ținut lanț și după aceea am plecat la război. Nu vreau să vorbesc despre război și nici nu vreau să pomenesc acest cuvânt. Războiul te lasă fără mâini, fără picioare sau chiar te omoară. Războiul este dorința unor puteri mai mari de a cuceri alte state. Războiul este rău și greu și nu vreau să-mi amintesc acea perioadă”.
R.: Cum era Focșaniul pe vremea când dumneavoastră v-ați mutat aici?
I.L.: „În 1964, Focșaniul era un târg. Nu erau case importante ca acum. Atunci, Focșaniul era un oraș cu case dărăpănate și acoperite cu carton. Erau foarte multe prăvălii unde se găseau bunuri de larg consum. Erau foarte mulți evrei care făceau comerț”.
R.: Cum se distrau oamenii atunci, ce preocupări aveau?
I.L.: „Nu era ca acum. Oamenii nu aveau timp de distracție. Eu am venit aici la muncă, nu ca să mă distrez. Mi-am luat serviciul de factor poștal și nu aveam timp. Am fost factor poștal 20 de ani și apoi am ieșit la pensie. Ziua eram la muncă, iar seara, acasă cu familia, nu aveam timp de altceva. Acum oamenii sunt altfel și au alte preocupări”.
R.: Ați făcut și politică…
I.L.: „Am făcut politică, dar nu doar eu am făcut asta. Åži copilul din fașă face politică. Când plânge înseamnă că ceva nu-i convine, iar când râde înseamnă că se simte bine. Acum, mulți fac politică cu scopul de îmbogățire. Pe vremea mea era un regim socialist. Atunci a fost perioada când țara s-a electrificat complet și a scăpat de opaiț și lampa cu petrol. Atunci s-au construit blocuri și case sociale, spitale, case de cultură și școli”.
R.: Acum cu ce vă ocupați timpul?
I.L.: „Ori citesc, ori scriu. Am mai multe cărți preferate, în special de istorie. Multora dintre ele le-am făcut copii mai mari, pentru că scrisul era prea mic și nu vedeam să citesc. Una dintre cărțile preferate este Teroarea Horthysto-Fascistă în Nord Vestul României. De asemenea, citesc articolele din Revista Magazin Istoric, practic este o revistă de cultură istorică. Când nu citesc, scriu. Scriu despre viața mea. Am deja un manuscris, iar atunci când voi termina aș vrea să public o carte. Nu știu când voi termina pentru că am mult de scris. De asemenea, în manuscris mai am și istoricul locului în care m-am născut”.
Amintirile unui veac
Câte amintiri se pot strânge într-un veac? Ioan Lungu le-a strâns pe toate la un loc și le-a separat ca într-o carte, pe capitole. El însuși spune că sunt amintiri de tristețe, de bucurie sau de satisfacție. Printre cele mai grele amintiri, pe care fostul consilier local le ține într-un compartiment separat de toate celelalte, se află războiul. Nici măcar nu vrea să pomenească acest cuvânt. Îl lasă uitat și trece peste el pentru că prea mult rău i-a făcut în această viață. După această perioadă grea din viață a reușit să îi fie mai bine. „Pe timpul lui Gheorghiu Dej a început să fie mai bine și după aceea pe timpul lui Ceaușescu, dar la început. Cele mai frumoase case de la țară s-au făcut pe timpul colectivizării”, a declarat Ioan Lungu.
„Cum am trăit cu nevasta mea? Noaptea într-un fel și ziua în altul”
Chiar dacă ne-a vorbit mai mult despre pasiunea sa pentru istorie, pentru citit și pentru cărți, am reușit să smulgem de la omul care poartă pe umerii săi un veac, câteva amănunte din viața sa de familie. „Am trăit cu nevasta mea care era din aceeași localitate cu mine, din 1938 și până în 1991, când a decedat. Avem împreună un fecior care la rândul său are doi feciori. Cum am trăit cu nevasta mea? Noaptea într-un fel și ziua în altul. Mi-a plăcut de ea de la picioare și până la cap. Când ne-am căsătorit ea avea 17 ani, iar eu 25 de ani. Am făcut nuntă și am îndeplinit toate tradițiile poporului român”, povestește nea Lungu.
Diploma de Bacalaureat, la loc de cinste
În camera ai cărei pereți sunt căptușiți de covoare pentru a o face mai călduroasă și mai intimă, printre icoane, se regăsesc înrămate într-un tablou, fotografii păstrate de zeci de ani. Parcă la loc de cinste și într-un loc cât mai vizibil, se află fotografia Mariei Lungu, nevasta lui Ioan, cea alături de care a trăit mai bine de 50 de ani. O regăsim pe aceasta și în alte fotografii alături de soțul și băiatul său. Maria a murit în 1991, lăsându-l pe soțul său singur, dar cu bucuria că acesta își va împlini menirea și va ajunge „cât mai sus”, așa cum și-a dorit.
Alături de fotografii, e pusă la loc de cinste o diplomă de Bacalaureat, din 1984, pe numele de Ioan Lungu, în care scrie că a absolvit Liceul Economic din Focșani. Pe o vitrină, în capătul încăperii, se află teancul cu amintiri. În timpul discuției purtate cu reporterii „Monitorul de Vrancea”, moș Lungu a mai scos din teanc câte o fotografie, o diplomă sau o carte pentru a ilustra parcă toate povestirile sale. Åži parcă nu se mai sătura să vorbească despre ele…„Le-am primit pe toate cu bucurie pentru că am dorit să ajung cât mai sus. Datorită războiului și evenimentelor cu iz de persecuție nu am putut urma o școală mai din tinerețe”, a adăugat fostul poștaș.
„Credința mea a fost munca”
Ca într-o arhivă, Ioan Lungu păstrează în dosare poze de la diferite evenimente, articole din ziare, dar mai ales diplome. Este mândru de fiecare în parte și în ultimii ani, a primit cel puțin una pe an pentru longevitate. Printre documentele onorifice am găsit dovada că în 2011 a fost numit voluntarul anului, în 2009 a primit Diploma de Merit de la Muzeul Vrancei. Mulți dintre focșăneni îl cunosc pe Ioan Lungu de când era consilier local, în perioada 2000-2004.
Åži dacă în cei 100 de ani de viață a fost timp pentru toate lucrurile bune și rele, fiecare la vremea lui. „Singurul meu regret este că am fost deplasat de la locul natal. Era pământ, era apă, se putea trăi. Pe această lume credința mea a fost munca”, a mai adăugat Ioan Lungu.
L-am lăsat să se pregătească pentru aniversarea sa. Pe masa din bucătărie avea lista cu invitați, 39 la număr. Petrecerea va avea loc în această seară la un restaurant din Focșani. Am plecat urându-i sănătate pentru că ne-a mărturisit că numai așa poate să-l ajungă din urmă pe unchiul său care a trăit 112 ani. Am plecat cu gândul că istoria este făcută de oameni, este creația lor și este legată de trecerea lor prin timp și peste locuri. Fiecare își lasă amprenta mai mult sau mai puțin prin locul pe unde trece și la finalul fiecărei povești, ceea ce contează sunt faptele.
Cetățean de onoare al municipiului Focșani
Veteranul de război Ioan Lungu a devenit în urmă cu puțin timp „Cetățean de Onoare al municipiului Focșani”. Titlul i-a fost conferit de plenul Consiliului Local. De asemenea, de Ziua Armatei României, Ioan Lungu a fost avansat la gradul de sublocotenent (r), el primind și Emblema de Onoare a Armatei României, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înființarea Ministerului Apărării Naționale.
