Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Feriți-vă de traficanții de persoane!


   „Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane” se sărbătorește, din 2007, pe 18 octombrie. Polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei de la Serviciul de Ordine Publică – Proximitate desfășoară activități preventive în unitățile de învățământ, pe parcursul acestei săptămâni.
   Pentru a nu avea probleme cu rețele de trafic de persoane, polițiștii vă aduc la cunoștință fazele traficului de persoane, modalitățile de prevenire și sancțiunile.
   Recrutarea este prima fază a traficului și constă în promisiunea mincinoasă de angajare a viitoarei victime în străinătate, făcută de o persoană numită recrutor.
   Transportul are loc la scurt timp după recrutare, astfel încât victima să nu aibă timp să ia altă decizie. Transportul se efectuează de cele mai multe ori de recrutor și se desfășoară pe trasee bine stabilite, dar care de obicei nu sunt cele comunicate inițial victimei. De obicei, transportul se face în grupuri de persoane, ceea ce mărește gradul de încredere al victimei.
   Trecerea frontierei se face legal, prin punctele de trecere, sau ilegal, prin evitarea acestora, lucru realizat cu sprijinul unor „călăuze”. După trecerea frontierei persoanele din grup sunt separate și dirijate pe rute diferite. Vânzarea are loc în momentul predării victimei traficantului cumpărător. Exploatarea constă în forțarea victimei prin violență să desfășoare o activitate împotriva voinței sale, prostituție, muncă, cerșetorie, furt, etc.
   
Modalități de recrutare
Anunțuri în ziare, reviste sau internet cu privire la locuri de muncă date de:
– false agenții de intermediere a forței de muncă;
– false agenții de modă;
– agenții matrimoniale internaționale;
– persoane fizice;
– propuneri directe făcute de cunoștințe ocazionale, prieteni sau rude;
– promisiuni de câștiguri substanțiale în timp scurt;
– promisiuni privind asigurarea transportului, cazării și hranei până la destinație;
– prezentarea cunoștințelor din străinătate și a posibilităților financiare ale acestora;
– prezentarea unor „povești” despre persoanele care au plecat și s-au realizat în străinătate;
Recrutorii sunt atât bărbați cât și femei și par persoane demne de încredere, cu o situație materială bună. Ei se bazează pe faptul că:
– vrei să ai bani și să trăiești bine
– vrei să te descurci pe cont propriu
– vrei să fii independent

Polițiștii recomandă să te gândești de mai multe ori dacă:
– nu ai pașaport sau carte de identitate, iar persoana care ți-a făcut propunerea se oferă să ți-l obțină în termen scurt;
– ești minor și ți se spune că „se rezolvă” trecerea frontierei;
– ți se reține pașaportul sau cartea de identitate din diverse motive;
– ți se cere să semnezi niște acte cărora nu le înțelegi contextul, sau sunt într-o limbă străină pe care nu o cunoști;
– ți se oferă cadouri pentru acceptarea propunerii;
– nu ți se cere o anumită experiență sau calificare pentru locul de muncă propus.

   „Constituie infracțiune de trafic de persoane recrutarea, transportarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. Traficul de persoane săvârșit de două sau mai multe persoane împreună sau dacă s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau sănătății se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi”, spun polițiștii.
   Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracțiune de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă această faptă a fost săvârșită asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
   Pentru siguranța ta, prudența este cea mai bună pază, transmit oamenii legii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?