Pacientul poate oferi donații doar unității sanitare unde a fost îngrijit, cu respectarea legii, prevede o propunere legislativă pentru modificarea și completarea art. 34 din Legea drepturilor pacientului 46/2003, depusă la Senat în calitate de primă cameră sesizată. Art. 34 al Legii 46/2003 prevede, în forma actuală, că „pacientul poate oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plăți suplimentare sau donații”, iar în forma propusă în proiectul de lege se stipulează că „pacientul poate oferi donații unității sanitare unde a fost îngrijit”. „Donațiile vor fi incluse în situația privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului public, care se afișează lunar pe pagina de web creată în acest scop de Ministerul Sănătății, prin grija ordonatorilor de credite ai unităților sanitare”, se arată în propunerea legislativă semnată de un grup de parlamentari preponderent USR. Acest proiect a fost semnat de președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, Corneliu Florin Buicu.
În expunerea de motive a propunerii legislative se arată că, deși în art 34 din Legea 46/2003 se arată că pacientul poate oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plăți suplimentare sau donații, cu respectarea legii, ÎCCJ a statuat însă că „fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate de a primi plăți suplimentare sau donații de la pacienți nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege (…) urmând a fi angajată răspunderea penală a acestuia”.
Inițiatorii susțin, în expunerea de motive, că „dreptul la recunoștință nu poate fi considerat un argument valid în favoarea menținerii practicii plicului pentru medic”. „În plus, practica judiciară a ultimilor ani a demonstrat că dreptul la recunoștință ascunde, de cele mai multe ori, o condiționare a actului medical. Deși nu pot fi culpabilizați toți doctorii, statul român a profitat de perpetuarea acestei cutume, lăsând în grija pacienților o parte din responsabilitatea ce îi corespunde: optima și eficienta susținere financiară a sistemului românesc de sănătate”, se mai arată în expunerea de motive. Inițiatorii subliniază faptul că nu își doresc „completa anulare a dreptului la recunoștință”, ci susțin ca „acesta să se manifeste doar prin donațiile transmise către unitatea medicală în care pacientul a fost îngrijit și nu către medici sau alți angajați ai centrelor medicale”.
De asemenea, în opinia inițiatorilor, noțiunea „plăți suplimentare” din legea actuală este „neclară și ambiguă transpunerea ei în practică”, motiv pentru care în articolul 34 se propune menținerea posibilității de a face doar donații către unitatea medicală. Camera Deputaților este for decizional pentru această propunere legislativă.