Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

PRIMA FOTOGRAFIE cu Shakira însărcinată


   Cântăreața columbiană Shakira, care a anunțat recent că așteaptă primul ei copil cu fotbalistul Gerard Pique, a postat o fotografie pe Facebook în care își scoate în evidență burtica de aproximativ șase luni. Artista, în vârstă de 35 de ani, a publicat fotografia pe pagina ei oficială de Facebook sâmbătă după-amiază, adăugând mesajul: „Acum nu mai am abdomenul plat, am doar burtică!!” (‘Now I don’t have a six pack, only one pack!!’).
   Shakira pare să radieze de fericire în imaginea care o înfățișează într-o rochie de culoare violet care nu îi poate ascunde burtica în creștere. Detaliul personal împărtășit de vedetă a fost întâmpinat imediat de fanii Shakirei cu urări și felicitări. Fotografia a primit aproximativ 50.000 de comentarii și aproape 400.000 de utilizatori au arătat că o apreciază.
   Viitoarea mămică a anunțat luna trecută, tot pe Facebook, că este însărcinată cu primul copil.  „După cum unii dintre voi poate știu deja, Gerard și cu mine suntem foarte fericiți pentru că așteptăm sosirea primului nostru copil! În această perioadă ne-am hotărât să dăm prioritate acestui moment unic din viețile noastre și să amânăm toate activitățile de promovare plănuite pentru următoarele zile” , a anunțat atunci Shakira.
   Vestea sarcinii a venit în viața artistei la aproape doi ani de la începutul relației cu Pique. Cei doi s-au cunoscut în 2010 în timpul filmărilor pentru videoclipul cântecului ei „Waka Waka (This Time for Africa)”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?