Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Şef nou la Direcţia Agricolă


   Șeful Biroului Coordonare Autorități Locale din cadrul Consiliului Județean Vrancea, Ticu Costandache, va fi noul director general al Direcției Agricole Vrancea. Costandache este funcționar public din 1998 și este angajat al CJ Vrancea de la data de 1aprilie 1984.
   Åžeful Direcției Agricole, pedelistul Costică Neață, a fost mutat la Teleorman. Mutarea a fost decisă de conducerea Ministerului Agriculturii, însă Neață nu s-a prezentat la noul serviciu preferând să intre în concediu medical. Asta în acte, pentru că el vine în continuare la serviciu, în Focșani.
   Mutările decise de conducerea Ministerului Agriculturii au loc în contextul mai multor scandaluri în care au fost implicate persoanele susținute de PDL la instalarea în funcții de conducere.
   La alegerile locale din acest an, directorul Direcției Agricole a fost acuzat că s-a implicat în campania electorală a PDL. Scandalul în care a apărut numele șefului de la Direcția Agricolă a avut loc la Milcovul, în perioada campaniei electorale, când o „gașcă de tineri” a încercat să pună un banner între stâlpii de electricitate. Atenționați de autoritățile locale că nu există nicio autorizație și comit o ilegalitate, pedeliștii i-au transmis că au primit ordin de la Costică Neață. Când a încercat să discute cu acesta și să îi spună că nu este legal ce se întâmplă, primarul în funcție, Mihai Neață spune că a fost amenințat telefonic de pedelistul de la Direcția Agricolă, motiv pentru care a făcut și plângere la poliție și biroul electoral.
Directorul Direcției Agricole a fost implicat, în ultimii ani, și în alte scandaluri referitoare la plata unor datorii către oameni de afaceri sau societăți comerciale.
   În luna iunie a.c., directorul de la agricultură a fost somat să își plătească o datorie veche de aproape trei ani către omul de afaceri Vasile Bută. Pentru a-și recupera banii, omul de afaceri a recurs la un executor judecătoresc și a lipit somația pe vila directorului. În replică, directorul Costică Neață spune că nu are nicio datorie la omul de afaceri.
   De asemenea, anul trecut, pedelistul a fost executat silit ca avalist pentru datoriile Impex Agro NHV Prod, firma la care a fost acționar împreună cu fostul senator PD, Jan Vraciu. Era vorba de datorii de peste 475 mii lei către două societăți vrâncene.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?