Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Şeful DNA, interimar la Ministerul Public


   Procurorul Daniel Morar, șeful Direcției Naționale Anticorupție, va prelua astăzi, pentru o perioadă de șase luni, interimatul în funcția de procuror general al României, după ce mandatul Laurei Codruța Kovesi în fruntea Ministerului Public se încheie începând cu data de 2 octombrie.
   Kovesi și-a prezentat luni un bilanț al celor șase ani la șefia Ministerului Public, obiectivele asumate la preluarea funcției în 2006, precum și situația existentă în acel moment.
   În prezent, atât la DNA, cât și la Parchetul General conducerea este interimară, mandatele șefilor acestor instituții expirând la 12 august 2012 și, respectiv, pe 2 octombrie 2012. În luna august, mandatul procurorului-șef al DNA, Daniel Morar, a fost prelungit tot pentru o perioadă de șase luni.
   Candidaturile pentru funcțiile de procuror-șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Casație și Justiției și al Direcției Naționale Anticorupție se mai pot depune până la data de 3 octombrie, după ce termenul anunțat inițial, 24 septembrie, a fost prelungit de Ministerul Justiției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?