Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Fotbaliştii de la Young Stars Panciu au boicotat antrenamentul


   Fotbaliștii echipei Young Stars (YS) Panciu, aflată pe locul 7 în liga a treia, au decis să boicoteze antrenamentul pe care ar fi trebuit să-l aibă aseară pe Stadionul Orășenesc din localitate. Motivul luării unei astfel de deciziie a fost de ordin financiar. 
   Fotbaliștii ar fi trebuit să-și primească salariile aferente lunii august pe 10 septembrie, dar nici până ieri nu luaseră banii, așa că au apelat la o formă de protest pentru a atrage atenția factorilor de decizie. „Jucătorii au fost anunțați după meciul de vineri, de la Moinești, că vor fi chemați la antrenamente când avem bani pentru a le achita salariile. Cum nu au primit un telefon, ei nu au venit la stadion pentru ședința de pregătire. În cursul acestei săptămâni se va decide și soarta echipei pentru campionatul în curs”, ne-a declarat directorul sportiv al YS Panciu, Raul Cioran.
   În aceeași situație este și cealaltă echipă de fotbal a Vrancei din liga a treia, respectiv CSM Focșani, ai cărei jucători nu au fost plătiți din luna mai a acestui an. Prezența acestora în partida de vineri, de pe teren propriu, cu Eolica Baia Constanța, este pusă sub semnul întrebării, în condițiile în care fostul club CSM 2007 nu a virat fotbaliștilor salariile pe card.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?