Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Stagiunea teatrală începe în octombrie, cu „O noapte furtunoasă“


   Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia” se pregătește în aceste zile pentru debutul Stagiunii teatrale, care va avea loc la începutul lunii octombrie.
   Conducerea instituției de cultură nu a stabilit încă data la care se va ridica din nou cortina pe scenă, dar se știe cu certitudine că piesa care va „sparge gheața” în stagiunea din acest an este comedia „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, în contextul în care anul 2012 este declarat „Anul Caragiale”, datorită dublei semnificații: 160 de la nașterea și 100 de ani de la moartea marelui dramaturg român.
În prezent, conducerea instituției este în căutare de doi actori, pentru a-i înlocui pe doi dintre angajați, care au părăsit teatrul, unul dintre ei plecând în Anglia. Când vor fi găsiți înlocuitori vor fi puse în scenă piesele „Bolnavul închipuit” de Moliere și „Hamlet” de William Shakespeare. O altă piesă care se va juca pe scena Teatrului Municipal este „Încurcă lume” de A. D. Hertz. „Suntem în lucru cu spectacolul „Fără martori” de Sofia Prokofievna, pe care dorim să îl finalizăm până la sfârșitul lunii octombrie. Până la terminarea anului vrem să pregătim și un spectacol pentru copii”, ne-a declarat directorul Teatrului Municipal, Sorin Francu.
   Teatrul va găzdui pe 14 octombrie și un spectacol pus în scenă de Adriana Bordeanu, absolventă a Colegiului Național „Unirea”. Aceasta va fi protagonista spectacolului „Infanta”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?