Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

GALERIE FOTO: Elevii au aflat de la poliţişti cum să se ferească de tâlhari


   Elevii Åžcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” din Focșani au fost vizitați de polițiști, ieri, care le-au dat sfaturi utile despre cum să se ferească de hoți, în cadrul celei de-a VII-a ediții a „Săptămânii Prevenirii Criminalității”. Oamenii legii au încercat să poarte o discuție interactivă cu tinerii și au răspuns la toate întrebările ce le-au fost adresate, încercând astfel să vină în sprijinul acestora.
   Pentru ca dezbaterea să fie și mai interesantă, s-a făcut o simulare de alertă la numărul 112, pentru semnalarea a două tâlhării. Viitorii asistenți medicali au înțeles așadar, printr-un exercițiu cât se poate de simplu, importanța apelării numărului unic de urgență, doar în cazuri de maximă urgență.
   Aceleași sfaturi utile au fost date și elevilor Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Elena Doamna”.
Acțiunea de ieri s-a desfășurat sub coordonarea comisarului de poliție Monica Manolache, alături de Lăcrămioara Boz, reprezentanta Asociației „Sf. Nicolae cel Milostiv” din Iași.
   Astăzi, oamenii legii le vor oferi elevilor o lecție utilă despre prevenirea și combaterea consumului de plante etnobotanice și alte substanțe cu efect halucinogen. De la ora 13.00, la Ateneul Popular va rula pelicula românească „Happy End”, fiind sunt invitați să o vizioneze toți cei interesați, indiferent de vârstă.
Vineri, în ultima zi din cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalității”, oamenii legii își vor îndrepta atenția asupra siguranței rutiere. Åžoferii și pietonii vor fi informați asupra importanței respectării regulilor de circulație. Prin discuții libere și sfaturi utile, polițiștii speră că vor reuși să contribuie la diminuarea accidentelor de circulație, mai ales a celor soldate cu pierderi de vieți omenești sau cu răniți.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?