Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

ENET începe probele pentru iarnă la instalaţiile termice


   Conducerea societății de termoficare a municipiului Focșani îi anunță pe focșăneni că trebuie să își verifice caloriferele și instalațiile termice din apartamente, pentru a nu avea neplăceri peste iarnă.
Peste două săptămâni, în jurul datei de 8 octombrie, SC ENET SA va începe umplerea instalațiilor și probele de presiune, pentru pregătirea acestora în vederea furnizării agentului termic în sezonul rece. „Data estimativă pentru începerea pregătirii instalațiilor pentru iarnă este 8 octombrie. În circa una-două săptămâni sperăm să finalizăm aceste probe, iar când vremea se va răci și se vor îndeplini condițiile de temperatură, vom începe să furnizăm agentul termic”, ne-a declarat directorul ENET, Mariean Vișan. Populația va fi informată și prin afișe, care vor fi lipite în scările de bloc.
   De asemenea, astăzi, de la ora 16.00, va avea loc la Primăria Focșani o întâlnire a primarului Decebal  
Bacinschi și a consilierilor locali cu reprezentanți ai SC ENET SA și ai asociațiilor de proprietari. În cadrul întâlnirii vor avea loc discuții referitoare la pregătirile de iarnă și situația asigurării agentului termic de către societatea de termoficare. 
   În altă ordine de idei, în această perioadă continuă și lucrările de modernizare la centrala termică a ENET, lucrări care se desfășoară în grafic, conform declarațiilor oferite de conducerea societății. În circa o lună, responsabilii ENET estimează că lucrările la clădirea centralei vor fi gata, urmând să se primească echipamentele specifice cu care va fi dotată centrala.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?