Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Ministrul Ecaterina Andronescu, aşteptat în Vrancea


   Cei 200 de elevi care învață la școala din Faraoanele, comuna Vârteșcoiu, au primit ieri o veste bună.
În urmă cu câteva zile, „Monitorul de Vrancea” a publicat un articol, în care a fost prezentată situația școlii, ce se află de ani buni în construcție, în timp ce copiii învață înghesuiți, în sediul fostei grădinițe, clădirea fiind veche de peste 80 de ani. Situația a ajuns și la urechile omului de afaceri Gigi Becali, care a promis că va veni astăzi la Faraoanele, pentru a ajuta la continuarea lucrărilor de construcție, lăsate baltă de fosta guvernare pedelistă. „În urma demersurilor făcute de noi, Dumnezeu și-a întors fața către școala noastră. Am găsit un sponsor care va veni mâine (azi-n.r.) la noi în comună, la școala din Faraoanele. Este vorba de Gigi Becali. Avem promisiuni și de la doamna ministru, Ecaterina Andronescu, care va veni miercuri în județ, că ne va ajuta. La sfârșitul lunii septembrie avem promisiuni că vom schimba și o parte din mobilierul Școlii Faraoanele. Vor veni niște olandezi, care au ajutat și la Școala Beciu”, a spus primarul Viorel Mârza.
   Elevii nu și-au pierdut entuziasmul, deși învață în condiții improprii, și au primit ieri cu bucurie, din partea învățătorilor și profesorilor, manualele pentru noul an școlar. „Am speranțe că lucrurile se vor îmbunătăți. Prin sponsorizarea pe care o vom primi, putem măcar să începem lucrările”, a declarat Mihaela Partenie, directorul Școlii Faraoanele.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?