Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Debut perfect în Liga I pentru echipa gruparea de futsal


   Debut cu dreptul în noua ediție a Ligii I la futsal pentru echipa Progresul Focșani. Duminică, echipa antrenată de Petrache Gurguiatu și Orlando Donciu s-a impus cu 7-3 (3-1) pe terenul formației Inter Teliu Brașov, partida disputându-se în comuna Zăbala din județul Covasna. Golurile vrâncenilor au fost marcate de Emilian Chivu -3, Elvis Ilaș, Florin Stanciu, Liviu Dumitriu și portarul Valentin Borș, ultimul marcând din propria poartă.
   Echipa de pe Milcov a condus la pauză cu 3-1, brașovenii au egalat după două greșeli de marcaj, dar echipa de pe Milcov și-a dovedit superioritatea și s-a distanțat pe tabela de marcaj pe finalul partidei. Partida s-a disputat într-o sală de sport rnovată complet, iar spectatorii care au vrut să vadă acest meci au scos din buzunar suma de 5 lei. „Am făcut un meci foarte bun, mai ales în partea a doua, când ne-am desprins în învingători. Åži jucătorii de la echipa de fotbal (n.r. Dumitriu, Stanciu și Mîndrescu) s-au integrat perfect în echipa noastră și au evoluat fără greșeală. Este o victorie meritată și îi felicit pe jucători pentru modul în care s-au prezentat”, a spus după meci antrenorul principal al echipei Progresul Focșani, Petrache Gurguiatu.
   Pe parcursul jocului au mai evoluat, în afara marcatorilor, Ungureanu, S. Popa, Mîndrescu, Alexandrescu și Olărașu. Lunea viitoare, Progresul Focșani va evolua în Polivalentă, împotriva formației KSE Tg. Secuiesc (ora 18.00).

Rezultatele etapei I:
Inter Teliu Brașov – Progresul Focșani 3-7,
KSE Tg. Secuiesc – United Galați 6-8,
Spicom Sf. Gheorghe – Dava Deva 14-0.
Partidele Cityus Tg. Mureș – Clujana Cluj Napoca și CSM Studențesc Iași – ACS Od. Secuiesc s-au disputat aseară, după închiderea ediției noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?