Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Deputatul Nica: „România, un partener loial al NATO“


   România a fost un partener loial al Alianței Nord Atlantice și și-a respectat întotdeauna angajamentele față de partenerii săi, indiferent de situație, spune deputatul social democrat vrâncean Ciprian Nica. Într-o declarație de presă, deputatul salută anunțul ministrului apărării cu privire la procesul de retragere a trupelor românești din Afganistan începând cu jumătatea anului 2013.
   El amintește de militarii români care, în ciuda dotării tehnice precare, au luptat cu mult profesionalism în Irak și Afganistan și, de multe ori, au plătit cu viața, alături de partenerii de Alianță. Însă aceste sacrificii vor înceta de la anul. „În Vrancea, unde există o brigadă NATO, la fiecare 6 luni, militarii pleacă, voluntar, în teatrele de operațiuni din Afganistan, iar anul acesta se împlinesc 10 ani de la prima misiune a României în Afganistan.Totul a început în ianuarie 2002 când conducerea Operației Enduring Freedom a solicitat  autorităților române să contribuie la această misiune”, amintește deputatul.
   Ciprian Nica arată că cei zece ani de misiuni ale militarilor români în Afganistan nu au fost fără sacrificii. „Douăzeci de militari români au căzut la datorie, iar alți șaizeci și unu au fost răniți. Pierderea de vieți omenești din teatrele de operațiuni ridică de fiecare dată problema tehnicii precare a armatei române. În ultimii șapte ani de zile, guvernele PDL au considerat că se pot juca cu viețile oamenilor și au aprobat investiții minime în dotările armatei, chiar dacă România este stat membru NATO. Această decizie a însemnat pierderea de vieți omenești atât în teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan, cât și înregistrarea unor tragedii aviatice în țară, și amintesc aici accidentele aviatice de la Buzău și de la Tuzla, accidente soldate cu pierderea de vieți omenești”, afirmă deputatul PSD.
   Acesta consideră că marea provocare a guvernului Ponta este reînnoirea tehnicii militare, atât pentru eficientizarea activității armatei române cât și din respect față de militarii români și de armata romană. Nu în ultimul rând, o altă provocare a României este aceea de a relansa industria de apărare, o industrie care astăzi este dată uitării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?