Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Cu parfumuri contrafăcute pe Bulevardul Unirii


   Jandarmii vrânceni au acționat și în ultimele zile nu numai pentru menținerea unui climat de ordine și liniște publică ci și pentru depistarea unor infracțiuni comise de mai mulți cetățeni care au încercat să păcălească oamenii legii prin acțiunile lor. Astfel, jandarmii au constatat comiterea unor infracțiuni de tăiere și sustragere de material lemnos, încăierare și de comercializare a unor produse contrafăcute.
   La data de 20 august, o echipă de jandarmi din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Focșani aflați într-o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor silvice, pe raza localității Vârteșcoiu, au depistat un bărbat care a tăiat fagi nemarcați de pe raza Ocolului Silvic Focșani. Bărbatului i s-au întocmit documente care vor fi depuse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, în cadrul unui dosar penal de cercetare.
   Câteva zile mai târziu, la data de 24 august, jandarmii au fost solicitați să intervină pe strada Vasile Pârvan din municipiul Focșani, lângă Bar Lori, unde mai multe persoane făceau scandal în stradă. Conflictul a fost aplanat și s-a stabilit că în scandal au fost implicate cinci persoane, dintre care trei bărbați și două femei. Bătaia a fost una generală, fiecare lovindu-se reciproc. Unul dintre participanți a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. În urma încăierării, jandarmii au întocmit documentația ce va sta la baza unui dosar penal, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.
   Marți, un tânăr a fost depistat în timp ce încerca să vândă parfumuri contrafăcute. Acesta se afla pe Bulevardul Unirii când patrula l-a zărit în acțiune. „La efectuarea controlului corporal preventiv și al bagajelor, asupra numitului Bebe D., în vârstă de 24 ani, domiciliat în comuna Bărbulești, județul Ialomița, au fost găsite un număr de 11 parfumuri inscripționate cu numele unor mărci consacrate ( Burberry 2 parfumuri, Dolce Gabbana 2 parfumuri, Lancome 2 parfumuri, Givenchy, Channel, Christian Dior, Bvlgari, Thierry Mugler câte un parfum ). Jandarmii au solicitat celui în cauză să prezinte documentele de proveniență pentru bunurile găsite  asupra lui si pe care le oferea spre vânzare, acesta neputând prezenta niciun document și declarând verbal că nu are,  știe că sunt bunuri contrafăcute și că le oferă spre comercializare  cu suma de 35 lei bucata”, se arată într-un comunicat al IJJ Vrancea. Infracțiunea pentru care ar putea fi cercetat Bebe se numește punere în circulație fără drept de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. Documentele de constatare împreună cu bunurile ridicate vor fi predate la I.P.J. Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?