Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Strictețe maximă în piețe!


   Când vremea este călduroasă, în piețele agroalimentare sunt impuse reguli stricte privind păstrarea și regimul termic al alimentelor de origine animală. Astfel, aceste produse trebuie comercializate în intervalul orar  8.00-11.00 și trebuie respectate temperaturile corespunzătoare în lanțurile frigorifice. „Produsele de origine animală vor fi comercializate doar în locuri autorizate sau înregistrate sanitar veterinar, cu respectarea regimului termic impus de producător, conform normelor sanitare veterinare în vigoare”, ne-a declarat medicul Doru Calistru, directorul adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).
   Pentru carnea refrigerată, agenții economici trebuie să păstreze constantă o temperatură de maximum 4 grade Celsius, iar la produsele supuse congelării temperatura trebuie să fie de minus 18 grade Celsius. „Controalele vor fi intensificate în această perioadă în special în piețele agroalimentare dar și în celelalte unități de producere și comercializare. Se vor verifica și mijloacele de transport ale agenților economici, dacă acestea sunt dotate cu lanțuri frigorifice adaptate la condițiile de caniculă”, a precizat Doru Calistru.

În piețe, canicula oprește vânzările

  Ieri, în Piața Moldovei din Focșani, la sectorul de brânzeturi, chiar dacă trecuse de ora 11.00, comercianții așteptau clienții, cu marfa expusă pe tarabe, chiar dacă temperaturile se apropiau de 40 de grade Celsius. „Noi suntem dotați cu lăzi frigorifice și ținem bine produsele”, spune Maria Bumbu, din Bistrița Năsăud. Femeia spune că vinde de ani de zile brânză de oaie pe tarabele focșănene, pentru că din asta trăiește.
   Nici colega de tarabă nu s-a gândit că ar trebui să își strângă marfa, din cauza temperaturilor ridicate. Însă, constată că din cauza căldurii oamenii nu se mai îngrămădesc să vină la piață. „Avem frigider și le închidem și cu geamuri ca să țină temperatura rece. Eu am vândut ieri, de la ora 11.00 și până seara la ora 6 un kilogram și jumătate de brânză. Atât! Nu are lumea bani, este săracă și de asta nu se vinde”, afirmă o altă precupeață, Elena Purdilă.

Consumați alimentele imediat ce le-ați scos din frigider!

   Medicii veterinari spun că populația trebuie să fie foarte atentă la ceea ce consumă și mai ales la modul de păstrare a alimentelor. Pentru fiecare categorie de preparate există o perioadă optimă în care acestea pot fi consumate, după ce au fost scoase din spațiile de depozitare. Astfel, este bine să consumăm preparatele din carne la o oră din momentul în care au fost gătite. Mezelurile trebuie consumate la maximum două ore după ce au fost scoase din frigider, iar lactatele fermentate, cum ar fi iaurturile, chefirul, sana și laptele bătut în cel mult patru ore. Brânza fermentată și smântâna este de preferat să se consume imediat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?