Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

172 mămici au ales să se întoarcă la muncă


   Stimulentul lunar pentru creșterea copilului (stimulent de inserție) a îndemnat, în primele șase luni ale acestui an, 172 de mămici să-și lase bebelușii în grija altcuiva și să se întoarcă mai devreme la locul de muncă. Ele încasează lunar, pe lângă salariu, și suma de 500 de lei acordată de stat drept stimulent pentru creșterea copilului, în perioadele în care beneficiarii indemnizației pentru creșterea copilului realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, situație în care plata indemnizației se suspendă. Până la finele lunii iunie a.c., au fost plătiți, prin Agenția Județeană de Plăți și Prestații Sociale (AJPIS) Vrancea, 422.893 lei drept stimulent pentru creșterea copilului pentru un număr mediu de 172 beneficiari. 
   Potrivit legislației în vigoare, persoanele care, în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediu pentru creșterea copilului, obțin venituri supuse impozitului înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, au dreptul la un stimulent de inserție în cuantum lunar de 1 ISR (500 lei) pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani. Stimulentul de inserție se acordă și persoanelor beneficiare de concediu pentru creșterea copilului cu handicap în vârstă de până la 3 ani, oricând, pe toată perioada. „Persoanele care optează pentru concediu creștere copil până la 2 ani nu beneficiază de stimulentul de inserție. În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizația lunară și solicită dreptul la stimulent de inserție, plata acestei indemnizații se suspendă. De indemnizația lunară și stimulentul de inserție beneficiază oricare dintre părinții firești ai copilului, în raport cu opțiunea exprimată, dacă îndeplinește condițiile de acordare”, spun specialiștii AJPIS Vrancea.
   Stimulentul de inserție se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primele trei adopții. Acordarea stimulentului de inserție se face la cererea scrisă a persoanei îndreptățite. Dacă aceasta, în perioada în care beneficiază de stimulentul de inserție, dorește să i se acorde concediul fără plată până la împlinirea copilului a vârstei de 2 ani, pe această perioadă, precum și la reluarea realizării de venituri supuse impozitului, nu mai beneficiază de stimulentul de inserție. În situația în care persoana îndreptățită solicită numai acordarea stimulentului de inserție, sau acesta este solicitat cu cel puțin 3 luni înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an (ori cu 6 luni înainte de împlinirea de către copil a vîrstei de 3 ani, în cazul copilului cu handicap) beneficiază de stimulentul de inserție în valoare de 500 de lei. Nu vor beneficia de stimulent de inserție persoanele care optează pentru concediu creștere copil până la 2 ani.

Acte necesare pentru obținerea stimulentului de inserție

   Cererea pentru obținerea stimulentului de inserție se depune la primăria de domiciliu a solicitantului. În afară de cererea tip, dosarul mai trebuie să conțină: actul de identitate al solicitantului (copie și original); certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul (original și copie); certificatele de naștere ale tuturor copiilor născuți după data de 1 ianuarie 2006 (copie și original); certificat de căsătorie și livret de familie (copie și original); adeverință tip eliberată de angajator, din care să rezulte că persoana îndreptățită a beneficiat de concediu de maternitate (pre și postnatal, se precizează perioada), și că a realizat venituri salariale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului Fiscal, timp de 12 luni anterior datei nașterii copilului (nu interesează cuantumul acestora). În adeverință mai trebuie precizat că solicitantul realizează venituri în prezent, cu precizarea datei (zi/luna/an) de reluare a activității;
extras de cont (dacă se dorește plata în cont bancar), deschis pe numele solicitantului.
   În situația stabilirii dreptului la stimulentul de inserție pentru persoana care, deși are dreptul, nu solicită acordarea concediului pentru creșterea copilului cu durata de un an, cererea trebuie să fie însoțită de actele doveditoare necesare stabilirii acestui drept.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?