Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

La un pas de închisoare, pentru neplata amenzilor


   Mai multe persoane din Panciu sau care provin din localitățile ce intră în competența teriotrială a Judecătoriei Panciu, și au fost condamnate  definitiv la plata unor amenzi penale, au fost la un pas de a fi încarcerate din cauza faptului că nu le-au achitat.
   De la începutul anului și până în prezent, Biroul Executări Penale al instanței păncene a trimis magistraților, spre soluționare, 19 cereri privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii. Cele mai multe dintre aceste persoane, respectiv 16, au fost condamnate pentru lovire și alte violențe, iar cuantumul amenzilor variază între 250 și 1.000 lei. Alte două persoane, condamnate pentru vătămare corporală din culpă, au ajuns iar în fața judecătorilor pentru neplata unor amenzi de 450, respectiv 800 de lei, iar alte două pentru neachitarea unor amenzi de 500 lei pentru tăieri ilegale de artori.
   Înlocuirea pedepsei amenzii penale cu închisoarea a mai fost solicitată și în cazul unui condamnat pentru mărturie mincinoasă, ce avea de achitat 500 de lei, iar în alt caz pentru conducere fără permis, ce trebuia să plătească 600 de lei. O altă persoană a fost condamnată pentru ultraj, fiind obligată la plata sumei de 2.000 de lei.
   Majoritatea celor aflați în această situație le-au declarat magistraților ori că nu au știut ori că nu au intrat în posesia sentințelor de condamnare sau că nu au avut banii necesari achitării amenzilor. La gândul că ar putea ajunge după gratii, ei au solicitat și au primit termene pentru plată, astfel încât, până în acest moment, pe rolul instanței a mai rămas nesoluționată o singură cerere de înlocuire a amenzii penale, primul termen de judecată fiind stabilit pe data de 1 noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?